Mănăstirea „ Naşterea Maicii Domnului” de la Adămeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situat la doar 6 kilometri de Alexandria, pe DE 70 care duce la Roşiorii de Vede, lăcaşul de cult de la Adămeşti este unul dintre cele mai noi aşezăminte religioase din judeţ.

Mănăstirea a fost înfiinţată în 1991 ca mănăstire cu obşte de măici, dar la doar cinci ani de la înfiinţare şi-a încetat activitatea,  pentru că nu existau condiţii pentru viaţa monahală. În anul 1996, când s-a desfiinţat, la Adămeşti exista doar o mică bisericuţă de lemn, chiliile şi mănăstirea fiind doar la stadiul de fundaţie.  Slujbele se ţineau într-un mic altar de vară. Din 1996, până în 2002, pe locul mănăstirii nu s-au mai efectuat slujbe. Abia în 2002, cu binecuvântarea arhierească a  PS Galaction Stângă, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, mănăstirea şi-a redeschis porţile cu obşte de călugări. Cu sprijinul Episcopiei, cei şase călugări de aici au început din 2002 să lucreze la ridicarea mănăstirii. În opt ani, pe locul fundaţiei şi a mici bisericuţe de lemn s-a ridicat o mănăstire impunătoare cu 20 de metri lungime şi 23 de metri înălţime la turla cea mare din centru.Biserica este unită cu corpul de chilii, într-un stil arhitectonic athonit. În biserică s-a montat catapeteasma de 6 metri înălţime, din lemn de tei cu diferite ornamente şi reliefuri. Lăcaşul nu este încă pictat , dar se doreşte ca biserica să fie pictată în stil bizantin.
La Mănăstirea “Naşterea Măicii Domnului” din Adămeşti se ţin slujbe în fiecare zi, dimineaţa şi seara. Mulţi alexăndreni aleg să meargă la mănăstirea de la Adămeşti pentru slujbele stareţului Fanurie Beldiman.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor