Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biblioteca judeţeană „Marin Preda" a găzduit astăzi o lansare de carte a scriitorului alexăndrean Marin Radu Mocanu.

Volumul lansat astăzi este intitulat „Cearta împăcării" şi este o carte de teatru. „Cartea pe care o prezint astăzi a fost scrisă după revoluţie. Ea cuprinde două piese de teatru <<Cearta împăcării>> şi <<Petrecerea>>. Nu am publicat-o de când am scris-o pentru că m-am lovit de cenzură, la vremea aceea", aspus scriitorul Marin Radu Mocanu.
Cartea a fost lansată în prezenţa altor scriitori de renume din judeţ, precum Stelian Ceampuru, Ana Dobre, Stan Cristea şi Emilia Stroe. „Piesa este o comedie, care prezintă multe situaţii comice, o parte dintre ele având legătură cu aspectele actuale ale vieţii de zi cu zi. Sunt binevenite indicaţiile scenici foarte suscinte care le oferă scenografilor posibilitatea utilizării unor decoruri diverse cânt montează piesa", a precizat Stelian Ceampuru.
Marin Radu Mocanu este licenţiat al Facultăţii de Istorie, fiind ulterior cercetător ştiinţific la Direcţia Generală a Arhivelor Statului şi director la Arhivele Naţionale ale României din Bucureşti. În prezent este membru al Asociaţiei Scriitorilor profesionişti şi al Asociaţiei Generale a Arhiviştilor din România, unde, întrea anii 1996-1998, a fost şi preşedinte.