La noapte dăm ceasurile cu o oră înainte. Trecem la ora de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La noapte dăm ceasurile cu o oră înainte foto: Claudiu Dumitrache

România trece în noaptea de 30 spre 31 martie la ora oficială de vară. Astfel, ora 3.00 va deveni ora 4.00. Din păcate, această schimbare ne va pune organismul în dificultate pentru câteva zile, spun specialiştii.

De duminică, 31 martie, ne vom trezi cu o oră mai devreme pentru că în noaptea de sâmbătă spre duminică trecem la ora oficială de vară şi trebuie să dăm ceasurile înainte cu o oră.

Trecerea se face la ora 3.00, care devine ora 4.00. Duminică va fi astfel cea mai scurtă zi din an, cu doar 23 de ore. Ora de vară a fost instituită la începutul secolului trecut, pentru a exploata mai mult lumina naturală a lunilor de primăvară şi vară.

În România, odată cu trecerea la ora de vară, diferenţa faţă de timpul universal va fi de trei ore. În restul anului, diferenţa orară faţă de ora meridianului Greenwich este de două ore.

România a trecut pentru prima dată la ora vară în anul 1932.

Schimbarea nu afecta mersul trenurilor. Acestea vor pleca din staţii după ora oficială de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.00, respectiv ora 4.00 de vară. După ora oficială de vară, garniturile vor pleca din staţii conform orelor din mersul trenurilor.

Cum ne afectează sănătatea

Nu ne va fi prea uşor să ne adaptăm la ora de vară, bioritmul nostru fiind bulversat, într-o oarecare măsură. Ne va fi greu să adormim mai devreme pentru a ne trezi la timp dimineaţa, de aceea, cel puţin în primele zile vom pierde o oră de somn.

Schimbarea orei va avea un impact negativ asupra sănătăţii. Potrivit specialiştilor, în duminica imediat următoare se înregistrează o uşoară creştere a numărului cazurilor de infarct. De vină pentru această creştere este tocmai somnul pierdut, spun cercetătorii.

Numărul de accidente rutiere creşte şi el în această perioadă, mai ales în lunea de după schimbarea orei. Despre productivitatea la locul de muncă nici nu poate fi vorba, fiindcă dezorientarea bioritmului îşi pune amprenta şi asupra capacităţii de concentrare şi a altor procese cognitive, spun specialiştii.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare