INFOGRAFIE Colegiul 3 Camera Deputaţilor: greii politicii teleormănene îşi dispută fotoliul de deputat pentru zona Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul „Adevărul" vă prezintă politicienii din judeţul Teleorman care vă vor cere votul la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. În Teleorman sunt 6 colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi 3 pentru Senat.

Colegiul 3 (Municipiul Alexandria. Comunele: Bragadiru, Bujoru, Cervenia, Conţeşti, Năsturelu, Nanov, Pietroşani, Poroschia, Smârdioasa, Ştorobăneasa)

Locuitorii acestui colegiu sunt cei mai râvniţi de oamenii politici. Municipiul Alexandria, ca şi reşedinţă a judeţului arată bine, iar zona începe să se dezvolte din punct de vedere economic tot mai mult. Cu toate acestea, în capitala judeţului Teleorman cultura este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Clădirile care odinioară serveau la exercitarea actului cultural zac acum în paragină sau au fost transformate în restaurante, cluburi şi discoteci.

În Alexandria nu există un cinematograf, teatru, grădină de vară sau librărie. Şi la capitolul confort în apartamente locuitorii reşedinţei judeţului Teleorman stau prost şi asta pentru că apa caldă nu se mai furnizează de foarte mulţi ani, iar cei care nu au avut bani să-şi monteze centrale termice pe gaze încă se spală la lighean, iar pe timpul iernii fură apă caldă din calorifere. În Alexandria sunt mari probleme cu locurile de parcare.

Candidaţii care încearcă să câştige votul alegătorilor din acest colegiu sunt: Liviu Nicolea Dragnea (USL), Adrian Florescu (ARD), Alin Bucur (PP-DD), Istvan Demyen (UDMR), Victor Popovici (PPSS).

Informaţii complete despre candidaţi din acest colegiu pot fi obţinute din infografia realizată de Adevarul.ro.

Cel mai cunoscut candidat din acest colegiu este Liviu Dragnea (USL). Este inginer, în vârstă de 50 de ani şi are 16 ani de experienţă în administraţia publică locală. Cariera şi-a început-o în luna iunie 1996, atunci când a fost ales consilier local în municipiul Turnu Măgurele.

De acolo a urmat un salt uriaş, Dragnea ocupând în perioada 1996 – 2000 funcţia de prefect al Judeţului Teleorman. În iunie 2000, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, sub sigla Partidului Democrat, post pe care îl deţine şi în prezent, aflându-se la al patrulea mandat. A fost ministru de Interne în Guvernul Boc I pentru două săptămâni în perioada ianuarie-februarie 2009.

În politică a debutat sub sigla Partidului Democrat. În perioada octombrie 1995 - martie 1996 a fost vicepreşedinte al Partidului Democrat – filiala Turnu Măgurele şi al Organizaţiei judeţene Teleorman. În 1996 a fost director de campanie electorală la alegerile locale şi generale pentru PD. În anul 2000, părăseşte Partidul Democrat şi se înscrie în Partidul Social Democrat, iar din anul 2005 până în 2007 devine vicepreşedinte al PSD, funcţie din care s-a autosuspendat. Din iulie 2009 este secretar general al PSD.

Principalul contracandidat vine din partea ARD şi are o experienţă mai mare în politica românească. Deputatul Adrian Florescu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, iar în anul 2007 a urmat un curs de specializare pentru Dezvoltarea abilităţilor de leadership managerial la Universitatea Georgetown din Washington, Statele Unite ale Americii. Un an mai târziu îşi dă masterul în administraţie publică europeană.
Viaţa politică şi-a început-o în anul 1992 ca vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean PD Teleorman. A ocupat timp de mai mulţi ani funcţia de preşedinte executiv al Organizaţiei PD Teleorman, iar în prezent este preşedintele PDL Alexandria.

În acest mandat parlamentar, 2008-2012, deputatul Adrian Florescu a făcut parte din Comisia Buget, Finanţe, Bănci şi a făcut parte din Grupul de prietenie cu Parlamentele din Slovenia, Singapore, Armenia şi Columbia.

Florescu a reuşit, în urmă cu un an, să-şi atragă simpatia mai marilor social-democraţi teleormăneni după ce a reuşit, cu ajutorul premierului Emil Boc, să deblocheze, după 4 luni, conturile Primăriei Aleandria.

Şi conducereea judeţeană a Partidului Poporului - Dan Diaconescu a ieşit în faţă, pentru acest colegiu, cu un candidat veritabil. Deşi n-a mai făcut politică până la începutul acestei campanii electorale, Alin Bucur, se laudă cu o bogată experienţă în afaceri fiind singurul producător privat de energie electrică şi energie termică din Bucureşti. Tatăl său, Costel Bucur a fost patronul echipei de fotbal Gloria Buzău.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor