În Alexandria, funcţionează două staţii de autobuz ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe strada Avocat Colfescu, opresc microbuzele care merg pe ruta Alexandria-Roşiorii de Vede, iar pe strada Indepedenţei, chiar în buricul oraşului, autobuzele ce transportă călătorii în comunele învecinate ale oraşului.

         Cele două staţii funcţionează ilegal, printr-o convenţie tacită între şoferii de autobuz şi călători. Din jumătate în jumătate de oră, pe strada Avocat Colfescu, lângă Grădina de vară, opresc autobuzele ce merg la Roşiori. În schimb, pe strada Independenţei, locuitorii din comunele Nanov, Buzescu, Mavrodin, Nenciuleşti, Părul Rotund, Lisa aşteaptă, printre maşinile parcate de-o parte şi de alta a şoselii, sosirea autobuzului.                                    

         Alexăndrenii care locuiesc în zonele respective se plâng de zgomotul făcut de autobuze şi de gălăgia făcută de călători. Mai mult, pe strada Independenţei, unde este şi Tribunalul Teleorman, traficul se îngreunează din cauza microbuzelor care staţionează în zonă. „E un calvar să locuieşti aici. La tribunal vine toată lumea şi e agitaţie, aici e staţia asta şi vin mulţi oameni care aşteaptă autobuzul, nu poţi să stai o clipă liniştit. Ca să nu mai zic de trafic. Toţi parchează după cum găsesc loc, indiferent pe unde, chiar şi pe trotuar. La intersecţia asta nici nu poţi să te asiguri dacă vii dinspre strada Bucureşti, pentru că trebuie să ajungi cu maşina în mijlocul intersecţiei să vezi ceva. E nebunie ce e aici", ne-a spus Dumitru Stan, un locatar nemulţumit de vacarmul creat în zonă.
         În schimb, staţia de pe strada Avocat Colfescu nu incomodează prea mult cetăţenii. Autobuzele parchează într-un semi-refugiu, aproape de o străduţă ce duce între blocuri. Mai mult, strada este cu sens unic, iar traficul nu este blocat de microbuze. „Nu mă deranjează foarte tare. Nici nu ştiam că e ilegală. Am crezut că atunci când s-au desfiinţat staţiile de pe Dunării, i-au mutat aici. Oricum, oamenii care vin aici nu stau foarte mult, pentru că autobuzele vin mereu", a spus Elena Mitroi, o alexăndreancă care locuieşte pe strada Avocat Colfescu.

Au torităţile au luat la cunoştinţă cele seizate

         Mulţi dintre cetăţeni au anunţat primăria despre această situaţie. Reprezentanţii primăriei susţin că au luat la cunoştinţă cele sesizate şi vor lua măsurile necesare. Toate aceste probleme au ajuns şi la urechile şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Teleorman, comisar Iulian Ciorobescu, care a asigurat că va verifica informaţiile primite şi că va trimite un echipaj de poliţie în zonă pentru a vedea cum stau lucrurile de fapt. „O să trimit pe cineva să verifice şi dacă într-adevăr staţia respectivă nu este legală, vom lua măsurile care se impun", a declarat şeful IPJ.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare