Grupul Şcolar Tehnic şi-a prezentat oferta educaţională!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Elevii din clasele a VIII-a din tot judeţul au posibilitatea ca începând de astăzi şi până luni să viziteze Grupul Şcolar Tehnic  (GST) din Alexandria.

  Acţiunea a fost denumită de conducerea şcolii «Ziua Porţilor Deschise», iar cadrele didactice le vor prezenta vizitatorilor oferta educaţională pentru anul şcolar 2011-2012. „Începând de astăzi, vom avea Ziua Porţilor Deschise, unde aşteptăm peste 30 de şcoli generale din judeţ. Noi am încercat ca în fiecare an să aratăm dotările de care beneficiază unitatea noastră şcolară, avem laboratoare moderne, 14 săli de curs cu mobilier nou, un amfiteatru modern de 60 de locuri şi nu în ultimul rând, un internat cu 100 de locuri”, ne-a spus profesorul Emilian Vrăjitoarea, directorul liceului. Zeci de elevi de la şcolile din Brânceni, Trivalea Moşteni, Mârzăneşti, Nenciuleşti şi Pietroşani au răspuns invitaţiei liceului şi au venit însoţiţi de profesori să vadă oferta educaţională a GST.

Aceştia au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare de două eleve, după care au vizitat sălile de curs, laboratorul de gastronomie, unde au gustat din gogoşile făcute chiar de elevi, biblioteca, internatul şi atelierul auto.

Laborator de gastronomie super utilat
GST Alexandria pune la dispoziţie 180 de locuri pentru clasele a IX-a: tehnicican în gastronomie (30), tehnician în activităţi economice (30), tehnician în transporturi (30), tehnician întreţinere şi reparaţii (30), tehnician electrician electronist auto (30) şi instructor sportiv (30).

Pentru a-i convinge pe elevii de clasa a VIII-a să aleagă GST, conducerea instituţiei de învăţământ a pregătit şi pliante, pe care le-au înmânat şcolarilor-vizitatori.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”