FOTO Roşiorenii au sărbătorit „Earth Hour” printr-o expoziţie de sculptură şi pictură la lumina lumânării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roşiorenii au fost invitaţi la o expoziţie de sculptură şi pictură la lumina lumânării foto: Gabriel Argeşeanu

Expoziţie de sculptură şi pictură la lumina lumânării. Aşa au decis roşiorenii să marcheze ”Earth Hour”. Roşiorenii au stins luminile, în această seară, pentru Ora Pământului. Astfel, municipiul Roşiorii de Vede s-a alăturat celor peste 6500 de oraşe din 153 de ţări care au ales să stingă lumina pentru o oră, trăgând astfel un semnal de alarmă asupra consumului exagerat de energie.

Sute de roşioreni au ieşit în stradă, după ora 20.30, pentru a lua parte la spectacolele pregătite pe platoul din faţa primăriei municipiului cu ocazia “Earth Hour”.

Municipalitatea s-a pregătit temeinic pentru acest eveniment. Timp de o oră, între 20.30 şi 21.30 a fost stins iluminatul public în tot oraşul, dar şi în toate instituţiile publice. În faţa primăriei au avut loc recitaluri de muzică, demonstraţii de arte marţiale, proiecţii video, iar elevii Liceului Economic au prezentat scrisori către planeta Pământ.

La finalul evenimentului municipalitatea a decernat diploma ”Ora pământului”.

Cel mai aşteptat moment al serii s-a petrecut după ora 21.20 la Muzeul de Istorie din municipiu. Roşiorenii au fost invitaţi la vernisajul expoziţiei de sculptură şi pictura a artistului Costel Păun intitulată ”Suflet din ţara lui Brâncuşi”.

Municipiul Roşiorii de Vede a participat pentru prima dată la Earth Hour în anul 2010. Şi în acest an a fost singura localitate din judeţul Teleorman care s-a alăturat acestei manifestări.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €