FOTO Cadou de naştere: sugrumat de propria mamă chiar de ziua lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Mavrodin, un copil a fost sugrumat de propria mamă

Un copil din comuna Mavrodin era să-şi piardă viaţa cu doar câteva ore înainte de a împlini vârsta de 6 ani. El a fost sugrumat de însăşi mama sa, într-un acces de furie. Micuţul a fost adus la Spitalul Judeţean din Alexandria mai mult mort decât viu, însă acum se află în afara oricărui pericol. Mama este şi ea sub supravegherea medicilor de la Spitalul de Psihiatrie din Poroschia, acolo unde îşi aşteaptă sentinţa.

O femeie din Teleorman s-a transformat din mamă în călău pentru propriul copil. Într-un acces de furie, aceasta l-a stâns de gât pe băieţelul său de numai 6 ani până când l-a lăsat inconştient. Când a realizat ce a făcut, a anunţat vecinii şi a sunat la 112. Cei care l-au vazut pe copil imediat după ce a fost strâns de gât spun că micuţul era mai mult mort decât viu şi de-abia când medicii de pe ambulanţă i-au acordat primul ajutor a început să-şi revină.

Casa în care s-a produs nenorocirea

Vecinii au declarat în exclusivitate pentru cotidianul Adevărul că în momentul în care au intrat în casă copilul nu mai mişca, avea spume la gură şi făcuse pe el de frică.

Vecin

Femeia care l-a găsit pe copil mai mult mort decât viu

Procurorul criminalist, Traian Nedelcuţă a precizat că s-a deschis o anchetă pentru tentativă de omor.

Traian Nedelcuţă se ocupă de acest caz

Cea care l-a sugrumat pe micuţ îl abandonase, practic, lasându-l în grija tatălui şi a bunicii. Mai mult, ea însăşi a încercat în mai multe rânduri să-şi ia zilele. Acum, este internată la Spitalul de neuropsihiatrie din Poroschia, iar medicii de acolo încearcă să afle dacă a avut sau nu discernământ în momentul în care a încercat să-şi omoare copilul.

Managerul Spitalului de Psihiatrie Poroschia, Dragoş Calotă ne-a mărturisit că femeia este un pacient mai vechi al spitalului pe care îl conduce.

Femeia se află în grija meedicilor de la Spitalul din Poroschia (foto managerul Spitalului, Dragoş Calotă)

Cel mic este, acum, internat la Spitalul Judeţean din Alexandria, şi este în afara oricărui pericol. Primeşte ajutor de specialitate şi din partea psihologilor de la Protecţia Copilului. Când îşi va reveni, va fi ajutat să se reintegreze şi va rămâne în grija tatălui. Cât despre mama micuţului, aceasta va fi decăzută din drepturile părinteşti.

Potrivit directorului DGASPC Teleorman, Floarea Alesu copilul nu va fi scos din mediul familial, fiind dat în grija tatălui.

Cazul a intrat şi în vizorul reprezentanţilor Protecţiei Copilului (foto directorul DGASPC Teleorman, Floarea Alesu)

Conform vecinilor şi autorităţilor, incidentul a pornit, practic, dintr-o joacă, însă a degenerat în ceea ce ar fi putut deveni o tragedie. Şi chiar dacă cel mic îşi va reveni din punct de vedere fizic şi psihic, nu va uita, poate niciodată, faptul că propria mamă a încercat să-l omoare chiar cu o zi înainte de a împlini 6 ani.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete