Fostul primar al comunei Pietroşani, Emil Picu, este acuzat de abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală, precum şi săvârşirea de abuz în serviciu de către fostul primar al comunei Pietroşani. Picu Emil este acuzat că a încălcat legea în timpul mandatului 2008-2012.

Potrivit  comunicatului trimis de Agenţia Naţională de Integritate ,  Emil Picu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi penală, întrucât,”  în perioada exercitării mandatului de primar, a atribuit tatălui său, precum şi Întreprinderii Familiale Picu I. Alecsandru (reprezentată de fiica sa şi tatăl său), fără aprobarea prealabilă a consiliului local, un contract de prestări servicii, în valoare de 6.500 Lei, şi două contracte de închiriere teren arabil, în suprafaţă de 48,13 ha, resprectiv 38 ha, în valoare de 100 Lei/ha.” 

Fostul primar este acuzat, de asemenea,  de faptul că a emis facturi şi ordine de plată în valoare de 60.600 Lei, unele fără a avea la bază contracte, şi a încheiat, fără a respecta dispoziţiile legale, un contract de închiriere cu cumnatul său pentru un spaţiu cu destinaţia de bibliotecă, preţul chiriei fiind de 1000 Lei/lună.

Prin atribuirea directă a contractelor enunţate mai sus şi emiterea de facturi şi ordine de plată care nu au nicio bază legală, fostul edil din Pietroşani a creat un avantaj de natură patrimonială tatălui, fiicei şi cumnatului său.

Potrivit ANI, în cazul fostului primar de la Pietroşani există indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către PICU EMIL a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu.

Fostul primar a fost informat în legătură cu acuzaţiile ce i se aduc şi a a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026