EXAMEN CAPACITATE 2014 TELEORMAN. Rezultatele testului de Limba Română de la Evaluarea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele la Limba Română de la examenul de Capacitate 2014 vor fi afişate în data de 27 iunie. Elevii susţin prima probă a Evaluării Naţionale, cea de Limba şi literatura română, mâine, 23 iunie. Proba de matematică este programată pentru data de 25 iunie. La testare participă peste 3000 de elevi din Teleorman.

Peste 3000 de absolvenţi de clasa a VIII-a din Teleorman s-au înscris la Evaluarea Naţională şi sunt aşteptaţi la prima probă de limba română care va avea loc mâine, 23 iunie. Accesul elevilor în săli este permis între 08.00 şi 08.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise. Fiecare probă scrisă durează 120 de minute.

Modelele de subiecte la limba română pentru Evaluarea Naţională pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educaţiei dedicat acestora, subiecte.edu.ro.Subiectele primite de elevi la examenul de Capacitate 2014 vor fi rezolvate în direct luni, de la ora 11, la Adevărul Live, după examen.

După proba de luni la română urmează marţi proba la limba maternă, miercuri cea la matematică, iar vineri vor fi afişate primele rezultate la limba română la Capacitate 2014.

Contestaţiile se vor depune vineri, iar luni vor fi publicate mediile finale ale elevilor la examenul deEvaluare Naţională 2014, urmate de ierarhia elevilor, pe site-ul admitere.edu.ro.

 Regulile examenului

Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30.

Candidaţii nu au voie să intre în sală cu materiale ajutătoare, cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, iar frauda şi tentativa de fraudă atrag eliminarea din sală şi acordarea notei 1 pe lucrarea lor.

Elevii se aşază câte unul în bancă, în ordine alfabetică, potrivit listelor afişate la intrarea din săli.

Fiecare elev primeşte o coală de hârtie pe care îşi scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate şi completează lizibil celelalte date de pe colţul colii, care va fi lipit după distribuirea subiectelor în săli şi după ce asistenţii din săli au verificat completarea corectă a tuturor datelor cerute.

Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra în sală şi niciun elev nu poate părăsi sala (decât dacă predă lucrarea scrisă).

Elevii care nu se află în sală în momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai susţine Evaluarea Naţională în sesiunea respectivă; în cazuri excepţionale, dacă un elev se simte rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţi, însă timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.

Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme şi desene folosesc numai creion negru; pentru proba de la matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen.

Dacă doresc să corecteze o greşeală, atunci trebuie să taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală.

În cazul în care unii elevi doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte foi, iar colile folosite iniţial se anulează pe loc.

La expirarea celor 120 de minute (două ore) acordate, elevii trebuie să predea lucrările în faza în care se află, neavând voie să depăşească timpul stabilit; trei elevi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.

În cazul în care un candidat refuză să predea lucrarea scrisă, acest lucru se consemnează într-un proces-verbal, semnat de cei doi asistenţi şi atrage după sine eliminarea candidatului din examen.

Din 2014, media Evaluarea Naţională va reprezenta 75% din media de admitere la liceu, iar 25% vor conta mediile din gimnaziu.

Calendar Evaluare Naţională 2014

23 iunie - Limba Română

24 iunie – Limba maternă

25 iunie – Matematică

27 iunie – afişarea rezultatelor parţiale

1 iulie – afişarea rezultatelor finale

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort