Elevii de clasa a IV-a susţin Evaluarea naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din clasa a IV-a au susţinut miercuri, 3 mai 2017, proba la limba română, în cadrul Evaluării naţionale.Elevii vor susţine, joi, proba la matematică.

În Teleorman în clasa a IV-a sunt înscrişi în acest an şcolar 2270 de elevi. La prima probă a Evaluării naţionale au participat doar 2070 dintre aceştia, înregistrându-se 200 de absenţi.
Elevii din clasa a IV-a vor mai susţine în cadrul acestei evaluări, o probă la matematică, programată pentru joi, 4 mai.

Evaluarea naţională la clasa a II-a s-a desfăşurat înaintea vacanţei de primăvară, în perioada 10-12 aprilie 2017. Ultimii care vor susţine aceste evaluări naţionale la final de an şcolar, înainte de absolvirea gimnaziului, sunt elevii din clasa a VI-a. Testările de la finalul clasei al VI-a sunt interdisciplinare. Astfel, elevii din clasa a VI-a vor susţine în data de 10 mai testul de limbă şi comunicare care va cuprinde limba şi literatura română şi limba modernă, iar în data de 11 mai vor susţine testul de matematică şi ştiinţe ale naturii.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi sunt formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu.
Elevii din clasa II-a au avut la dispoziţie câte 30 de minute pentru fiecare probă, elevii din clasele a IV-a şi a VI-a au la dispoziţie 60 de minute.








Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai