Destinul dramatic al Domniţei Bălaşa, fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu: a asistat la moartea familiei sale, apoi a fost cadână şi roabă

Cea de-a şasea fiică a lui Constantin Brâncoveanu şi a soţiei lui, Maria, a avut un destin trist, care a stat sub semnul tragediei în care au pierit, de mâna turcilor, tatăl şi fraţii săi. A ajuns în seraiul sultanului după decapitarea domnitorului, a fost trimisă în exil în Caucaz şi abia în 1716 a reuşit să revină pe pământ românesc.

Fiica celui considerat de mulţi istorici drept cel mai bogat domn pe care l-a avut Ţara Românească a avut parte de fericire doar în copilărie. Domniţa Bălaşa s-a născut în 1693 şi a copilărit la curtea domnească, alături de cele şase surori şi cei patru fraţi, copiii lui Brâncoveanu.

A fost căsătorită, în urma unui aranjament marital, la doar 15 ani. Căsătoria cu Manolache Lambrino, descendent al unei familii de vază, a avut loc în anul 1708. Anii care au urmat au fost unii tulburi pentru domnia lui Brâncoveanu, iar traiul liniştit şi îndestulat al familiei nu a mai durat mult timp. Între dorinţa turcilor de a pune mâna pe vestitele averi ale sale şi intrigile neamurilor sale, sfârşitul domniei lui Brâncoveanu a venit în martie 1714. Familia domnitorul a fost luată pe sus de turci de la curtea din Bucureşti şi dusă la Constantinopol.

Domniţa Bălaşa nu a ştiut la momentul tragicelor întâmplări nimic despre ceea ce păţea familia sa. Împreună cu soţul ei se afla la Constantinopol în peţit pentru fratele mai mic, Radu, care urma să se însoare cu fiica lui Antioh Cantemir.
 

Constantin Brâncoveanu, doamna Maria, cei patru fii, împreună cu nora Anica şi cu fiul ei, de doar 7 luni erau deja prizonieri turcilor la Constantinopol când Domniţa Bălaşa a fost închisă pe neaşteptate în temniţa femeilor, Ceauş Emini.Turcii au torturat-o şi au chinuit-o zile în şir pentru a afla unde îşi ţine ascunse averile domnitorul Brâncoveanu. În temniţa femeilor de la Constantinopol, Bălaşa şi-a regăsit mama şi împreună au asistat neputincioase la uciderea lui Brâncoveanu şi a fiilor lui.

Roaba turcilor

După ziua fatală de 15 august 1714, când tatăl Brâncoveanu şi fraţii ei au fost decapitaţi pe malul Bosforului, Bălaşa, împreună cu Maria Brâncoveanu şi cumnata ei Anica au fost declarate roabe. Au ajuns în seraiul Sultanului şi au fost chinuite în continuare de turci pentru a spune unde sunt ascunse averile domnitorului. Au ajuns apoi la închisoarea Bostangi Başa, unde au stat închise timp de şapte luni. 

Bălaşa şi doamna Maria au scăpat din închisoare abia după ce au fost răscumpărate cu o mare sumă de bani. La cererea domnitorului instalat în locului lui Brâncoveanu, Ştefan Cantacuzino, femeilor li s-a interzis întoarcerea în ţară. Astfel, au fost  exilate la Kutias, în Caucaz. Abia în noiembrie 1716, fiica lui Brâncoveanu şi mama ei au reuşit să se întoarcă pe pământ românesc.

Bisericile Domniţei Bălaşa

Cu zestrea primită de la mama sa, Domniţa Bălaşa  a ridicat împreună cu soţul ei, Manolache Lambrino, ”în prundul Dâmboviţei“, o casă mică de locuit. Tot aici a înfiinţat o şcoală, o mică biserică şi, mai apoi, un azil de bătrâni. Nu a avut copii şi şi-a dirijat toată averea către lăcaşurile înfiinţate. 

După moartea soţului ei, Bălaşa a rămas singură cu amintirile vieţii triste de care a avut parte. A luat decizia construirii unei noi biserici, mai mare şi mai încăpătoare faţă de cea ridicată împreună cu Manolache Lambrino. Noua biserică a fost finalizată în 1753. Un an mai târziu şi-a găsit sfârşitul şi greu-încercata fiică a lui Brâncoveanu. Lăcaşul ei n-a rezistat timpului şi intemperiilor. După cutremurul din 1838, biserica a fost dărâmată şi pe acelaşi loc s-a construit  o a treia biserică, între anii 1838-1842, ctitorită de Safta Brâncoveanu. Din cauza faptului că fusese ridicată pe un teren inundabil, biserica n-a rezistat decât 40 de ani.

În anii 1881-1885, în timpul domniei Regelui Carol I a fost zidită actuala biserică „Domniţa Bălaşa“, a patra de pe aceste locuri. În interiorul lăcaşului odihneşte Domniţa Bălaşa, iar în curte veghează şi astăzi statuia ridicată de sculptorul Carol Stork, care o înfăţişează pe fiica lui Brâncoveanu.