Despre impactul proiectelor cu finanţare europeană în comunitatea din Teleorman. Dascăl: „Elevii învaţă să ia decizii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

24 de tineri de la Colegiul Naţional Pedagogic ”Mircea Scarlat” din Alexandria fac echipă ca să deruleze un proiect în cadrul concursului naţional pentru liceeni Euroscola. Competiţia face parte dintr-un program al Parlamentului European.

„Implicarea în acest tip de proiecte este un mod eficient şi plăcut de a învăţa şi de a dezvolta competenţe necesare succesului în şcoală, în carieră şi în viaţa civică. Elevii dobândesc cunoştinţe şi abilităţi, muncind o perioadă pentru a investiga şi a răspunde la întrebări, probleme sau provocări autentice şi complexe“, explică profesoara Elisa Sotirescu de la Colegiul Naţional Pedagogic „Mircea Scarlat“ din Alexandria. Ea e cea care coordonează o echipă de 24 de elevi, alături de profesoara Florentina Toma.

Cei 24 au fost aleşi în urma realizării unui plan de promovare a unui proiect european din comunitatea locală şi în urma prezentării motivului pentru care îşi doreau să facă parte din echipă.

„Proiectul nostru vrea să arate cetăţenilor modul în care autorităţile locale, judeţene şi instituţiile deconcentrate s-au implicat în atragerea de fonduri europene care să contribuie la dezvoltarea comunităţii, dar şi al nivelului de trai pentru fiecare cetăţean“, mai spune Elisa Sotirescu.

Proiectul se numeşte „Europa pentru NOI - Europa suntem NOI“, a debutat pe 24 mai şi se va încheia pe 24 octombrie. Scopul: de a le arăta elevilor şi de a informa comunitatea locală privind ce înseamnă beneficiile accesării şi punerii în practică a proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă.

Profesoara mai spune că acest concurs abordează teme europene diferite de la an la an şi, prin premiul obţinut - participarea în Parlamentul European de la Strasbourg -, motivează elevii să se implice în proiecte de voluntariat, care-i ajută în dezvoltarea personalităţii lor. 

„Prin intermediul conceperii şi implementării unei campanii de promovare a unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, elevii abordează şi rezolvă probleme importante pentru ei, pentru comunitatea şcolară şi locală. Elevii învaţă să interacţioneze cu adulţii şi organizaţiile, să încheie şi să lucreze într-un parteneriat, îşi asumă responsabilităţi şi învaţă să ia decizii, pot să dezvolte interese pentru viitoarea carieră“, adaugă cadrul didactic.

Echipe de tineri de la Colegiul Naţional Pedagogic „Mircea Scarlat“ participă în competiţia Euroscola din anul 2012 şi, de fiecare dată, s-au aflat printre câştigători.

Ce şi-au propus tinerii

Profesoara enumeră câteva dintre obiectivele campaniei: familiarizarea tinerilor cu rolul şi importanta instituţiilor europene în finanţarea de proiecte din fonduri europene nerambursabile; o mai bună cunoaştere a Uniunii Europene şi a valorilor pe care se întemeiază aceasta; realizarea unui afiş de promovare a proiectului implementat prin fonduri europene si promovat prin intermediul campaniei de promovare; îmbunătăţirea competenţelor de comunicare şi lucru în echipă; dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor prin activităţile propuse în cadrul campaniei de promovare; dezvoltarea competenţelor- cheie ale secolului XXI în rândul tinerilor: competenţe civice, competenţe digitale, competenţe de comunicare în limba română şi limba engleză.

Elisa Sotirescu mai afirmă că proiectul are mai multe etape. Prima e cea de documentare în care se stabileşte echipa şi se împart sarcinile, se încheie parteneriate, se alege titlul proiectului de campanie, se fac pagini de popularizare, se promovează proiectului.

A doua - de informare: se identifică acele proiecte cu finanţare europeană implementate de instituţiile concentrate şi deconcentrate cu impact în comunitatea locală şi judeţeană, se alege proiectul european cu cel mai mare impact din Teleorman, se aplică chestionare. A treia etapă – încep activităţile propriu-zise programate în campania de promovare, se distribuie fluturaşi, pliante, apariţii în mass-media. A patra etapă – se evaluează şi se realizează produsele finale: chestionare, suport video/film, afiş etc.

„Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeană şi pentru a promova participarea lor la construcţia Uniunii Europene. Programul reuneşte periodic elevi de liceu din cele 28 de state membre, oferindu-le ocazia, pe parcursul unei zile, de a afla cum funcţionează Parlamentul European, de a se cunoaşte între ei, de a-şi împărtăşi viziunile şi aşteptările. Evenimentul Ziua Euroscola este organizat la Strasbourg de mai multe ori pe an. Fiecare eveniment reuneşte peste 500 de elevi din toată Uniunea Europeană“, susţine profesoara.

Mai puteţi citi:

INTERVIU Cum arată şcoala viitorului. Dascălul român premiat de Şcolile Britanice Internaţionale: „Aşa cum iubim, aşa şi educăm“

Premiul pentru întreaga carieră al Şcolilor Internaţionale Britanice din întreaga lume a fost acordat, anul acesta, româncei Simona Baciu, fondatoarea şcolii Transylvania College din Cluj-Napoca, locul unde învaţă copii de pe cinci continente.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”