De la patru la două benzi, fără indicator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strada Dunării, de două benzi pe sens, se strâmtorează brusc la intrarea în comuna Poroschia, fără ca acest lucru să fie semnalizat în vreun fel.

         Banda care se reduce, se temină exact în şanţurile şi bordurile din faţa caselor. Pericolul de accident este cu atât mai mare în timpul nopţii deoarece în zonă, iluminatul public lipseşte cu desăvârşire. "Cunosc problema. Am văzut scene noaptea în care şoferi, în special din alte judeţe, au evitat un accident în ultimul moment. Chiar mie mi s-a întâmplat într-o seară, ca un şofer din Olt, să-mi taie faţa pentru a evita să intre în şanţ. Nici iluminat public nu este în zonă" a spus Ilie Stancu, taximetrist.
        Şi locuitorii caselor de la intrarea în Poroschia, care obişnuiesc să iasă la poartă seara, riscă să fie loviţi. "De multe ori am văzut maşini care erau să se ciocnească din cauza străzii. În special de când au acoperit cu asfalt calea ferată. Acum merg mult mai repede pe aici. Era să ma calce o maşină într-o zi. Stăteam pe marginea drumului, în dreptul unde se termină strada şi o maşină venea direct spre mine. A frânat şi m-a evitat în ultima clipă" a spus Ghergina Stan de 75 de ani, care locuieşte în prima casă de la intrarea în comună.
        Directorul Secţiei Drumuri Naţioanle Alexandria (SDN), Alexandru Popa susţine că este necesară instalarea unui indicator care să anunţe îngustarea drumului, dar că administrarea drumului respectiv nu se află în sarcina instituţiei pe care o conduce. "Într-adevăr este nevoie de indicator acolo dar noi nu administrăm drumurile din oraş. Este adevărat că strada Dunării se sprapune cu drumul naţional dar sectorul respectiv aparţine administraţiei locale" a spus Alexandru Popa, directorul SDN Alexandria.
       Conducerea Administraţiei Domeniului Public Alexandria, nu a fost de găsit.

Mai multe pentru tine:
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Glenn Close a apărut nud la 78 de ani! „Am rămas dezbrăcată și a fost așa de bine!”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Cum vrea Ministerul Educației să reducă analfabetismul funcțional, cu peste 200 milioane lei. Patru școli beneficiare în fiecare județ
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Locul din România unde localnicii consumă apă pe banii Primăriei. Cum s-a ajuns la situația aberantă care îngroapă bugetele locale