Cum ne dăm seama că cineva ne minte. Semnele „cu potenţial“ pe care trebuie să le urmărim într-o conversaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demascarea mincinoşilor este posibilă, susţin specialiştii, dacă suntem atenţi la anumite semne care trădează faptul că interlocutorul ne spune o minciună.

În ciuda faptului că nu există, în realitate, un efect ”Pinochio” şi mincinoşilor nu le creşte nasul instant atunci când spun neadevăruri, existe semne după care ne putem ghida pentru a discerne dacă suntem minţiţi. Identificarea minciunii şi  demascarea celui care minte poate fi dificilă, spun specialiştii, însă nu imposibilă.

”Minciuna sau denaturarea adevarului implică o încărcătură emoţională, un disconfort, generează o anxietate exteriorizată  diferit de fiecare persoana în parte”, explică psihoterapeutul Adriana Neda. celui care minte. 

Şansele de a depista o minciună sau de a demasca un mincinos sunt mult mai mari, dacă ne cunoaştem foarte bine interlocutorul. ”Este important să cunoaştem persoana când spune adevarul-fluenţa vorbirii, tonul, inflexiunile vocii, direcţia privirii, postura corpului. La fel de important în procesul de comunicare este şi receptorul informaţiei”, mai spune psihoterapeutul.

Ce semne ale minciunii trebuie să urmărim

Majoritatea persoanelor care mint roşesc. Unii mincinoşi sunt trădaţi de coloritul obrajilor, alţii de înroşirea urechilor. Ca în povestea lui Pinochio şi nasul poate trăda. Însă nu prin creştere, ci prin simpla înroşire. Cel care minte evită să-şi privească în ochi interlocutorul. Atunci când stai de vorbă cu o persoană care îţi evită privirea şi nu îţi vine să dai crezare celor spuse de acesta, ai putea avea motive să crezi că eşti minţit. 

Mincinoşii evită să folosească pronumele personal ”eu” sau ”pe mine”în poveştile lor. Se evită de cele mai multe ori şi evitarea numelui celui despre care se spune o minciună. O persoană care vine cu o poveste ”fabricată” în cele mai mici detalii , cu cuvintele pregătite dinainte, este foarte posibil să mintă. Psihologii susţin că discursul studiat este un semn al minciunii.

Justificări exagerate şi postură rigidă

O justificare exagerată a cuiva poate ridica semne de întrebare. Se spune că mincinoşii, prinşi în fapt, au tendinţa de a exagera în justificări. Generalizarea este un alt semn al minciunii. Expunerea unei probleme, la modul general, fără exemple concrete în particular poate constui un semn  al miciunii 

Mincinosul nu face foarte multe mişcări, pentru a nu se trăda. Îşi ţine corpul rigid, mâinile pe lângă corp şi încearcă să nu se trădeze prin niciun gest. În cazul unora, emiterea unei minciuni atrage după sine bâlbâială, poticnire în rostirea cuvintelor pe care, în alt context, le-ar fi spus cu uşurinţă.

 Psihologii atrag atenţia asupra faptului că nu orice bâlbâit este neapărat şi mincinos, cum nu orice om care roşeşte, spune o minciună. Semnele diferă de la caz la caz. ”Niciuna dintre aceste manifestari nu poate fi interpretată exclusiv ca semn ca interlocutorul este nesincer”, mai spune specialistul.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani