Corecţie de 2, 5 milioane de lei pentru neregulile cu fonduri europene în Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Teleorman este bun de plată. Ministerul Dezvoltării a finalizat controlalele pe proiectele cu fonduri europene şi judeţului i s-a aplicat o corecţie de 2,5 milioane de lei pentru „erori” în derularea proiectelor.

Liviu Dragnea, preşedintele CJ Teleorman a contestat corecţia aplicată şi susţine în continuare că fondurile europene au fost gestionate corect.
În urma auditului efectuat de Comisia Europeană în primăvara acestui an, două proiecte cu fonduri europene derulate de Consiliul Judeţean Teleorman au atras atenţia oficialilor de la Bruxelles. Este vorba despre reabilitarea DJ 506 (Cervenia-Vităneşti-Băbăiţa) şi DJ 701 (Dobroteşti-limită judeţ Dâmboviţa), ambele în valoare de 166 milioane de lei.  După audit, au apărut suspiciuni din partea oficialilor de la Bruxelles în ceea ce priveşte corectitudinea organizării licitaţiilor, câştigate în ambele proiecte de firma Tel Drum. Investigaţii ale reporterilor de la ziarul „Adevărul” au scos la iveală faptul că Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, instituţia beneficiară de fonduri europene, a fost coleg de facultate şi prieten cu principalii acţionari ai firmei Tel Drum (Mugurel Gheorghieş şi Liviu Dobrescu), deşi a negat orice legătură cu aceştia. În urma neregulilor depistate în Teleorman, dar şi în alte judeţe, Comisia Europeană a suspendat plăţile pe Programul Operaţional Regional, Axa 2, începând cu luna iunie. Europenii au cerut autorităţilor române să verifice toate contractele cu fonduri europene şi să aplice corecţii, acolo unde se vor constata nereguli în derularea proiectelor.

Licitaţia de la DJ 701, fără probleme

La cererea Comisiei Europene, în perioada iulie-august 2011, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Autoritatea de Audit şi Organismele Intermediare pentru Programul Operaţional Regional au întreprins verificări ale achiziţiilor publice realizate de beneficiarii contractelor de finanţare din cadrul Axei Prioritare 2 a POR. În Teleorman, controlul s-a soldat cu o corecţie de 2,5 milioane de lei. În ceea ce priveşte proiectul privind reabilitarea DJ 701 (Dobroteşti-limită judeţ Dâmboviţa) ministerul a scos basma curată Teleormanul invocând o hotărâre judecătorească care atestă faptul că licitaţia câştigată de Teldrum a fost corectă. Hotărârea judecătorească a fost obţinută în 2009, când una dintre firmele participante la licitaţie a contestat procedura, dar instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză Consiliului Judeţean Teleorman. „Există o hotărâre judecătorească care dă dreptate Consiliului Judeţean Teleorman şi atunci împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu avem autoritate să ne pronunţăm, deci am ţinut cont de ea”, a declarat Elena Udrea, într-o conferinţă de presă recentă.

Corecţie de 2, 5 milioane de lei pentru DJ 506

Referitor la celălalt proiect din Teleorman, privind reabilitarea DJ 506, controlul MDTR a scos la iveală „erori”. Organele de control de la MDTR au constat că, în derularea acestui proiect, Consiliul Judeţean Teleorman a încălcat legislaţia privind achiziţiile publice. Concret, beneficiarul a utilizat nejustificat procedura restrânsă accelerată de licitaţie, ceea ce a dus la favorizarea  firma câştigătoare, Teldrum. Pentru „eroare”, MDTR a dispus o corecţie de 2, 5 milioane de lei, ceea ce reprezintă 10% din valoarea totală a contractului cu fonduri UE pentru reabilitarea DJ 506. Consiliul Judeţean Teleorman a contestat  corecţia şi, după modelul de la Ilfov, care a scăpat de corecţie, în urma contestaţiei, preşedintele Dragnea este încrezător că va scăpa de corecţie. „Am depus contestaţie, aşteptăm rezultatul. Pe un caz similiar, la Ilfov, s-a câştigat” , susţine preşedintele Liviu Dragnea.  Preşedintele CJ Teleorman susţine că, în contestaţia depusă, au fost prezentate documentele, procedurile şi verificările făcute de-a lungul timpului pentru proiectul cu fonduri UE. Dacă autoritatea judeţeană va avea câştig de cauză, atunci va scăpa de corecţia de 2, 5 milioane de lei. Dacă nu, atunci banii  vor fi restituiţi din  bugetul judeţului, mai exact din cotele defalcate din TVA.

CIFRA
2,5 milioane de lei
Corecţia aplicată Consiliului Judeţean Teleorman pentru proiectul privind reabilitarea cu fonduri UE este de 2,5 milioane de lei, adică 10% din valoarea contractului.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort