Comisarii OPC au ieşit să discute cu consumatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Cu ocazia Zilei Protecţiei Consumatorilor, de la ora 11.00, comisarii au mers în două supermarketuri din oraş şi au împărţit pliante clienţilor.

„Astăzi am organizat mese festive în supermarketurile din oraş, am împărţit pliante cu ghidul consumatorului şi le-am explicat oamenilor că în cazul în care găsesc probleme la produsele pe care le cumpără să ni se adreseze. Este foarte important pentru consumatori să fie informaţi şi să ştie că pot apela la noi”, ne-a spus Mioara Guriţă, comisar la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Marea majoritate a alexăndrenilor care au trecut pragul magazinelor respective au spus că au mai găsit nereguli la produsele cumpărate, însă nu au apelat la protecţia consumatorilor şi asta nu pentru că nu ar avea încredere în angajaţii instituţiei, ci din comoditate. Alţii nici măcar nu au vrut să stea de vorbă cu comisarii şi au plecat în grabă.

Dumitru Dragomir, 70 de ani pensionar

„De unele produse sunt mulâumit, însă de altele nu. Mi s-a mai întâmplat să ajung acasă cu un produs şi să constat că este expirat, dar nu am anunţat protecţia consumatorului”

Ana Stoian, pensionar

„Fata mea venea şi îmi făcea mereu ordine în frigider. Mi-a făcut de nenumărate ori observaţie şi de atunci verific şi eu etichetele. Bine, am mai şi păţit-o, am cumpărat produse care erau expirate, dar nu am făcut sesizare

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €