Chirurgul Valentin Filip a făcut peste 11.000 de operaţii
0Medicul Filip lucrează de peste 30 de ani la Spitalul Judeţean din Alexandria. Este şeful Secţiei de Chirurgie Generală II a spitalului şi a fost pe rând director adjunct şi manager al aceluiaşi spital.
Filip Valentin a făcut şcoala generală şi liceul în comuna natală, iar după efectuarea stagiului militar a plecat la facultate la Timişoara. A absolvit medicina cu nota zece la examenul de diplomă, după care a venit ca medic stagiar la Spitalul Judeţean Alexandria. În continuare, rezidenţiatul l-a efectuat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului doctor docent Iuliu Şuteu.
Peste 10 ani la conducerea Spitalului Judeţean
După terminarea rezidenţiatului a venit în Alexandria, unde profesează şi acum. În 1995 a obţinut primariatul şi un an mai târziu a devenit şeful secţiei de chirurgie de la Spitalul Judeţean. Timp de peste 10 ani, Valentin Filip a făcut parte din conducerea spitalului, ca director adjunct şi general. În această perioadă, medicul a înfiinţat Unitatea de Primiri Urgenţe şi a reabilitat secţia de anestezie şi terapie intensivă, precum şi sălile de operaţie şi sălile de naştere, inclusiv secţia de nou-născuţi. „ În 2002, am fost printre primele spitale din ţară care am înfiinţat cu resurse proprii sistemul informatic cu reţeaua de calculatoare a tuturor activităţilor spitalului. Astfel, Spitalul Judeţean a fost primul spital, exceptând institutele din oraşele mari, care a organizat licitaţii electronice pentru achiziţionarea medicamentelor şi materialelor sanitare necesare”, spune chirurgul
Medicul are competenţe diverse, de la cele strict profesionale în chirurgie laparoscopică managementul serviciilor de sănătate şi a dezastrelor, până la cele în calculatoare şi reţele de calculatoare.
A abordat de la plăgi cardiace până la chirurgie vasculară
Chirurgul a făcut operaţii dintre cele mai diverse, de-a lungul celor 32 de ani de când profesează. „ În noianul de intervenţii chirurgicale au existat şi cazuri deosebite, plăgi cardiace sau plăgi de artere mari, pe care împreună cu colectivul secţiei am reuşit să le rezolvăm şi bolnavii să trăiască. Oricum, pot să spun că de-a lungul timpului am operat toată gama intervenţiilor chirurgicale. Am abordat cancer digestiv cu localizare gastrică, intestinală, gastrectomii totale. Practicând medicina de urgenţă de-a lungul celor 30 de ani cât am făcut de gardă în spital a trebuit să fac şi operaţii de chirurgie vasculară, de chirurgie toracica şi cardiacă. Patologia chirurgicală într-o viaţă de chirurg este foarte diversă, sigur nu am operat cu robotul. În ultimii ani, mai ales când au venit chirurgii mai tineri cum este doctorul Radu, Cârstea sau Tudor paleta de operaţii a crescut şi am abordat şi chirurgia laparoscopică. Acum la sfârşit de carieră nu pot să spun că este vreo operaţie pe care nu am abordat-o”, rezumă medicul activitatea sa profesională.
Profil
Născut: 10 iunie 1951, comuna Piatra, judeţul Teleorman
Studii: Facultatea de Medicină Generală din Timişoara
Familie: căsătorit, are o fată de 31 de ani
Profesie: medic primar chirurgie generelă
Ce îi place
Îmi place deosebit de tare, ca după o zi de muncă istovitoare şi stresantă să-mi îngrijesc grădina, pomii şi gazonul. Îmi plac şi animăluţele, am foarte multe: câine, pisică, papagali; ador animalele. Este şi un mod de a mă desprinde din stres. Îmi place şi să fiu direct şi la obiect.
Ce nu îi place
Nu îmi place fariseismul şi linguşeala. Este departe de mine să mă duc să încerc să capăt un avantaj, să perii pe om, întotdeauna îi spun verde în faţă omului ce am de spus.
Întrebări şi răspunsuri
Cum aţi făcut faţă psihic atâţia ani într-o profesie atât de grea?
În general, noi chirurgii, care vedem atâta suferinţă umană şi atât necaz, cine ne vede din afară spune că suntem nişte nesimţiţi sau nişte duri, dar în fond fiecare avem latura noastră sentimentală şi sensibiliatea noastră. În fond, bolnavul nu trebuie să vadă că eşti afectat, pentru că el vede în tine singurul lui sprijin, ultimul lui reazăm.
Este adevărat că în chirurgie ai satisfacţii mai mari directe, faţă de alte specialităţi?
Este o specialitate extrem de grea, extrem de stresantă, dar satisfacţiile sunt totale. Puţini oameni fac ceea ce facem noi.
Care este cea mai mare realizare din timpul cât aţi fost director?
Cea mai mare realizare este că am populat spitalul cu medici, pentru că în momentul în care am ajuns eu director-adjunct a început să se depopuleze spitalul. Sunt zece medici care au venit în acea perioadă. Ei sunt aici şi fac faţă cu brio activităţii medicale.