Casa de Cultură a Sindicatelor a intrat în patrimoniu local Primăria a promis încălzirea localului şi amenajarea unei săli de cinema

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa de Cultură

Municipalitatea a preluat, la finalul anului trecut, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, Casa de Cultură a Sindicatelor din Alexandria.  Imobilul s-a aflat pe rol, mai bine de un an. Alexăndrenii aşteaptă acum ca locaţia să aibă parte de reabilitarea şi modernizarea promisă de autorităţi.

Primăria Alexandria s-a luptat în instanţă mai bine de un an pentru dobândirea cu acte în regulă a Casei de Cultură a Sindicatelor. Imobilul  a fost trecut în patrimoniu local prin hotărâre de Consiliu local cu acordul reprezentanţilor locali ale celor patru confederaţii sindicatele, proprietarele iniţiale ale imobilului. Hotărârea prin care Casa de Cultură a Sindicatelor a fost trecută în patrimoniul municipalităţii a fost atacată însă de sindicatele de la centru şi problema s-a tranşat în instanţă. 

Procesul s-a finalizat în decembrie, când Curtea de Apel Bucureşti a declarat valabilă hotărârea Consiliului local Alexandria prin care Casa de Cultură a trecut în patrimoniul local. Soluţia pronunţată este una definitivă şi, din decembrie, imobilul aparţine cu acte în regulă municiplităţii.

Cum vreme de ani buni, autorităţile locale s-au ferit să investească într-un imobil care nu le aparţinea, este de aşteptat ca, acum, când Casa de Cultură a Sindicatelor aparţine municipalităţii, imobilul să aibă parte de investiţiile promise.

Sala de cinema 3D

În urmă cu mai bine de un an, primarul Alexandriei promitea amenajarea aici a unei săli de cinema 3D. Sala mică din Casa de Cultură ar urma să fie transformată, după promisiunea edilului,  într-un cinematograf cu 50 de locuri, investiţia ridicându-se , după primele estimări, la 120.000 de euro.

Primăria Alexandria a achiziţionat un sistem cinema digital 3D , în urma unei licitaţii lansate în decembrie 2013.  În urma licitaţiei, municipalitatea a găsit operatorul care ar trebui să  livreze, instaleze şi să pună în funcţiune sistemul digital cinema 3D, contra sumei de 387.600 RON.

 Amenajarea sălii ar presupune, după cheltuielile estimate de edili la data promisiunii ,cheltuirea a cel puţin încă 300.000 de lei. 

Proiectul iniţial legat de amenjarea unei săli de cinema 3 D la Casa de Cultură din Alexandria a presupus, conform indicatorilor tenico-economici, o cheltuială de aproximativ 1.100.000 lei, dar după declaraţiile din 2014 ale oficialilor, proiectul s-ar putea concretiza cu cheltuirea unei sume mai mici, de aproximativ 780.000 de lei.

Încălzirea edificiului, o problemă nerezolvată

Înainte de amenajarea cinematografului promis, municipalitatea va trebui să rezolve problema căldurii. Imobilul ,recent dobândit cu acte în regulă, este de ani buni un loc în care alexăndrenii care vin la spectacole sunt nevoiţi să îndure un frig aspru. Şi cum de fiecare dată scuza muncipalităţii în legătură cu nerezolvarea acestei probleme a fost legată de faptul că imobilul nu se află în patrimoniul local, acum autorităţilor nu le rămâne decât să investească în Casa ce le aparţine şi să-şi onoreze promisiunile.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii