Bugetul Alexandriei pe 2012 va intra în dezbatere publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi, la sediul municipalităţii alexăndrene poate fi consultat de către locuitorii oraşului proiectul de buget pe anul 2012, subiectul ajungând să preocupe deja un număr mare de locuitori ai reşedinţei de judeţ. 

Începând din zilele următoare, alexăndrenii pot transmite pe cale scrisă sau prin telefon propuneri de îmbunătăţire a acestui proiect de buget, urmând ca acestea să fie discutate şi, dacă vor fi considerate justificate, să fie chiar puse în aplicare. Pentru a evita orice fel de discuţie pe marginea acestui proiect, Instituţia Prefectului va fi informată cu privire la fiecare nou pas care se va face, astfel încât totul să decurga aşa cum trebuie, evitându-se o nouă blocare a bugetului în cursul anului ce tocmai a început.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul