Avem un nou subprefect. Victoriţa Diaconu a fost schimbată din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subprefectul Victoriţa Diaconu a fost schimbat din funcţie. Locul acesteia a fost luat, tot de o doamnă, este vorba despre Carmen Daniela Dan. Decizia de înlocuire a fost luată de premierul României, Victor Ponta şi intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Noul subprefect al judeţului Teleorman este Carmen Daniela Dan. Acesta îi ia locul Victoriţei Diaconu, în urma unei decizii a premierului României, Victor Ponta.

Carmen Daniela Dan este noul subprefect al judeţului

„Primul-ministru Victor Ponta a semnat o serie de decizii privind: - aplicarea mobilităţii pentru doamna Diaconu Victoriţa din funcţia publică de subprefect al judeţului Teleorman în funcţia publică de inspector guvernamental; - exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Teleorman de către doamna Dan Carmen Daniela. Deciziile primului-ministru intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial al României”, se arată într-o informare a Guvernului României.

Daniela Carmen Dan a ocupat funcţia de director în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Teleorman.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model