Anchete sociale la beneficiarii de alimente de la Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Instituţia Prefectului judeţului Teleorman efectuează anchete sociale în rândul beneficiarilor de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, deoarece există suspiciuni că unii dintre beneficiari nu  întrunesc condiţiile impuse de lege.

 Prefectura Teleorman a luat decizia să efectueze o serie de anchete sociale în rândul  celor care au primit pachete cu alimente de la Uniunea Europeană, în cadrul POAD 2014.  "Eu am solicitat să se facă şi nişte anchete sociale. Am anumite informaţii că persoane care au pământ agricol, care au utilaje, care au animale, au fost trecute pe listele suplimentare.", a declarat marţi, în timpul şedinţei Colegiului prefectural, prefectul judeţului Carmen Daniela Dan.

214.947 de pachete cu alimente de la Uniunea Europeană au ajuns în Teleorman în cadrul Programului Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2014). Fiecare pachet  conţine  câte trei kilograme de făină, trei kilograme de mălai, o pungă de paste, doi litri de ulei, două kilograme de zahăr, patru conserve de carne de porc, trei conserve de carne de vită, cinci conserve de pateu de ficat.

Fiecare beneficiar a primit câte două pachete, aşa cum prevăd normele de derulare a programui.  Potrivit informaţiilor furnizare de Prefectura Teleorman peste 85.000 de persoane au primit până acum pachetele cu alimente, ceea ce însemnă că au fost distribuite aproximativ 170.000 de pachete.

Numărul pachetelor livrate de furnizor este mai mare decât necesarul estimat cu peste 40.000 de unităţi .În această situaţie, se va merge pe compensare între primării, pe compensare între judeţe sau pe acordarea unei cantităţi suplimentare de cel mult două cutii la o persoană, celor care au venit minim garantat, alocaţie pentru susţinerea familiei, şomerilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Până în acest moment, în judeţul Teleorman s-a făcut compensare între primăriile Turnu Măgurele şi Ciuperceni, Roşiorii de Vede şi Drăgăneşti de Vede.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort