Alexandria ar trebui să aibă iluminat ca în Paris şi trafic rutier ca în Germania în trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă  cu aproximativ un an, Primăria Alexandria a semnat contractul de finanţare pentru trei proiecte cu fonduri europene în valoare de peste 36 milioane de lei. Proiectele ar trebui să fie finalizate până la data de 15 noiembrie 2011.

La data semnării acordului de finanţare pentru cele trei proiecte, primarul municipiului Alexandria, Victor Drăguşin promitea alexăndrenilor că oraşul lor va avea, până la finalul anului 2011 “ iluminat ca-n Paris, trafic rutier ca-n Germania şi siguranţă ca la Moscova”.  La 15 august 2010 municipalitatea a semnat finanţarea pentru  Planul Integrat de dezvoltare Urbană care are în componenţă trei proiecte: “ Sistem pentru managementul traficului rutier în municipiul Alexandria”, “Sistem de  supraveghere în vederea creşterii siguranţei şi prevenirii criminalităţii” şi “ Sistem pentru managementul iluminatului public”. Investiţia pentru care s-a semnat finanţarea se ridică la suma totală de 36, 5 milioane de lei, din care 80% reprezintă fonduri europene nerambursabile. Pentru că la data semnării acordului de finanţare municipalitatea a făcut mare de caz de reuşită, mai ales că acestea erau singurele proiecte care urmau să aducă bani  europeni în oraş, proiectele au ajuns şi la urechile alexăndrenilor de rând. La mai bine de un an de la anunţul referitor la schimbarea la faţă a Alexandriei, aceeaşi alexăndreni de rând se întreabă ce s-a întâmplat cu proiectele. “ Vorbeau de semafoare cu senzori, că o să avem camere, că să schimbă lămpile de la iluminatul public” . Nu văd nicio schimbare. Cine ştie unde s-or fi blocat. “ ne-a spus Anghel Savu, un alexăndrean de 45 de ani.

Primarul e optimist: “ Teoretic, e timp!”

Chiar dacă, până în acest moment, nu se poate vedea cu ochiul liber nicio mişcarea în direcţia celor trei proiecte , municipalitatea ne asigură că suntem în grafic. Primarul Victor Drăguşin susţine că proiectele sunt începute şi că au venit şi primii bani de la Uniunea Europeană.”Lucrările sunt contractate şi a venit avansul de la Uniunea Europeană în sumă de 1, 5 milioane de lei. Avem termen să terminăm în termen de 15 luni de la data semnării finanţării. Teoretic, mai e timp fizic să terminăm.” a declarat primarul Victor Drăguşin. Motivele pentru care implementarea proiectelor este întârziată ţin de birocraţie, după spusele edililor. Pericolul ca acestea să fie gata până la 15 noiembrie 2011 nu vine însă din cauza întârzierii de până acum , ci din partea Prefecturii Teleoman care şi-a făcut un obicei din a bloca conturile primăriei. „ Riscăm să pierdem toţi bani de la Uniunea Europeană şi proiectele dacă se continuă blocarea bugetului. Banii de la UE sunt în conturile primăriei , dar dacă acestea se blochează , nu ne putem folosi de ei”, a mai spus primarul Victor Drăguşin.

16 intersecţii semaforizate

Dacă Prefectura Teleorman va lăsa în pace bugetul Alexandriei şi dacă edilii alexăndreni vor reuşi să facă faţă întârzierii, teoretic la jumătatea lunii noiembrie ar trebui să avem în oraş semafoare mai multe şi mai inteligente. Intersecţiile care se vor semaforiza sunt Str. Bucureşti cu Str. Alexandru Ghica, Str. Dunării cu Str. Tudor Vladimirescu şi Str. Dunării cu Strada H.C.C. Astfel, pe strada Dunării de la primul semafor, de la Dr. Stâncă, până la ultimul, de la 1 Mai, ar trebui să existe intersecţii semaforizate , în medie, la fiecare 230 de metri. Semafoarele inteligente vor avea senzori, care vor monitorizează volumul de trafic pe sensurile de circulaţie.

46 de camera video şi  patru cartiere ilumunate cu bani de la UE

Douăsprezece camere vor fi montate în principalele douăsprezece intersecţii. O parte dintre ele sunt  între strada Ion Creangă cu Dunării, 1 decembrie cu Dunării, Bucureşti cu Dunării, H.C.C. cu Dunării.  Alexăndrenii care se plimbă pe zona pietonală centrală vor fi supravegheaţi de  patru camere video, mai ales în zona pieţei mari  şi a Şcolii nr. 5. Există zone care vor avea câte două dispozitive video, cum ar fi: Piaţa Peco, intersecţia străzii Bucureşti cu Alexandru Ghica şi Şcoala nr. 4. Aparatura de supraveghere va fi amplasată în special pe stâlpii pentru iluminat stradal, pe stâlpii electrici, pe clădirele instituţiilor, dar se va construi şi un stâlp nou pe strada pietonală.  Centrul de comandă şi control care va gestiona şi opera sistemul de supraveghere video va fi instalat în cadrul Primăriei. Patru zone din oraş (blocurile M, blocurile, L, cartierul  Peco şi Negru Vodă) vor avea iluminat public pe bani europeni.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate