Alexăndrenii au descoperit “secretul lui Bachus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

17 sticle de vin roşu şi 11 de vin alb au fost înscrise în concursul “Cel mai bun vin de pe plaiuri alexăndrene”, aflat la a patra ediţie. Producătorii alexăndreni ai licorii lui Bachus au demonstrat că ştiu care este secretul unui vin bun. Viticultorii înscrişi în concurs s-au întrecut, care mai de care, în a emite teorii despre secretul celui mai bun vin. Cu toţii au căzut de acord că secretul unui vin bun porneşte de

La fel de important este şi îmbuteliatul sau depozitarea licorii în locurile răcoaroase şi lipsite de lumină.

“Secretele unui vin bun sunt foarte multe, iar o parte dintre ele nu se spun. În primul rând trebuie să ai grijă de vie, să o stropeşti, să ştii când să o tai şi foarte important când să culegi strugurii. Toate se învaţă din tată în fiu”, ne-a spus Petrişor Ştefi, câştigătorul locului I la categoria cel mai bun vin alb.
“Viticultura este grea, costisitoare, dar merită”, este concluzia câştigătorului pentru cel mai bun vin roşu, din Alexandria.
“Pentru mine viticultura este un hobby, destul de costisitor. Am o viţă de vie foarte bună, iar anul trecut, deşi nu prea s-a făcut vin bun în Alexandria, al meu, din câte s-a văzut, a fost cel mai bun. Am un vin curat, nefabricat, fără pic de zahăr. Particip de 4-5 ani la acest concurs şi iată că priceperea mi-a răsplătită în cele din urmă. Cu mâna pe inimă vă spun că pentru cele 30 de arii de vie pe care le am cheltui anual cam 3000 cu întreţinerea. E destul de costisitor”, a precizat Marcel Capeţ, câştigătorul premiului pentru cel mai bun vin roşu.
Viticultorul spune că cel mai bun vin iese atunci când toate boabele de struguri se iau la mână pentru a se verifica dacă vreun bob este stricat.

Licoarea lui Bachus a fost verificată de un juriu de specialitate compus din reprezentanţi ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Teleorman, foşti câştigători ai concursului, dar şi din comercianţi de vinuri. Juriul a gustat pe rând toate cele 28 de sortimente de vin intrate în concurs. După ce au măsurat tăria vinului, au dat o notă fiecărui sortiment, pentru aromă, culoare, limpezime şi gust.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!