Alexăndrenii aleargă după anvelopele de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

  Pentru că în orice moment ar putea să cadă zăpada, iar noile prevederi legale impun ca maşinile să fie echipate cu anvelope de iarnă, alexăndrenii bat în lung şi-n lat magazinele de profil. Şoferii pot alege între anvelopele noi şi cele second-hand.

   Conducătorii auto care nu respectă prevederile ordonanţei nr. 5 din 26 ianuarie 2011 şi sunt prinşi de agenţii de poliţie fără anvelope de iarnă vor fi sancţionaţi cu amendă între 603 şi 1340 lei şi ridicarea certificatului de înmatriculare. De asemenea, potrivit IPJ Teleorman în cazul producerii unui accident sau blocaj rutier pe un drum acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei, şoferul care nu şi-a luat cauciucuri de iarnă va suporta daunele provocate infrastructurii rutiere şi a costurile de eliberare a şoselei. Ordonanţa cu pricina se aplică din momentul în care drumurile publice sunt acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei. Practic, prevederea a intrat în vigoare la jumătatea lunii octombrie şi se aplică până la mijlocul lunii aprilie, în funcţie de zonă, pentru că la munte, ninge mai devreme.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”