A tras cu pistolul în parcul central din Turnu Măgurele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

  Deşi judeţul nostru nu este unul în care să existe grupuri infracţionale care să se împuşte în stradă sau în diferite localuri, când şi când mai apar incidente de acest gen, dar de la simple persoane, pe fondul discuţiilor în contradictoriu sau a unor certuri mai aprinse.

  Un astfel de eveniment a avut loc în Turnu Măgurele, unde un bărbat 43 de ani din localitate a tras pur şi simplu cu pistolul în parcul central din oraş. Acesta avea o ceartă cu alţi doi indivizi şi pentru a-i speria, a tras un foc în plan vertical, cu pistolul cu bile de cauciuc. Numai că, în apropiere de locul unde se întâmpla incidentul erau şi poliţiştii, care au auzit împuşcătura. Patrula de siguranţă a sosit imediat la faţa locului şi l-au condus pe pistolar la secţia de poliţie. Acolo au aflat şi că turneanul nu deţinea autorizaţie pentru armă. Acum, acesta este cercetat penal şi din fericire pe traiectoria pe care a tras bărbatul nu s-a aflat o altă persoană.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat