16 persoane salvate dintr-un tren rămas înzăpezit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
16 persoane au fost salvate din trenul înzăpezit

16 persoane au fost salvate de pompierii teleormăneni dintr-un tren rămas înzăpezit în apropiere de Videle. Un tren personal care circula pe ruta Videle – Giurgiu, a rămas blocat în stația Rădulești din cauza nămeților, împreună cu cei 16 călători, 14 adulți şi 2 copii. Pe lângă pasageri în tren mai erau şi 2 mecanici.

Angajaţii CFR au încercat deblocarea tronsonul de cale ferată cu mijloacele de deszăpeziere ale companiei. După mai multe încercări nereuşite, aceştia au apelat la pompieri pentru deblocarea căii ferate. Aceştia au intervenit cu o autospecială Scania, 1 autocamion și 9 subofițeri, sprijiniți de 3 utilaje de deszăpezire de la Drumuri Județene, 2 buldoexcavatoare și 1 fandromă și 2 tractoare particulare.

În cele din urmă au reuşit ca cele 16 persoane să fie preluate din tren și transportate la spitalul din Videle pentru cazare, acestea fiind în acest moment în afara oricărui pericol. Din păcate, cei 2 mecanici de locomotivă nu au părăsit trenul şi au rămas în așteptarea deblocării căii ferate.

Abia în jurul orei 9.00, după o intervenţie în forţă a 20 de pompieri, înarmați cu lopeți, s-a reuşit deszăpezirea trenului personal.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare