Vot după gratii. 16.000 de persoane arestate sau condamnate votează la alegerile prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La alegerile prezidenţiale de astăzi, pot vota şi anumite persoane care se află în penitenciare unde execută pedepse cu închisoare sau în stare sde reţinere, respectiv arest preventiv, dacă nu şi-au pierdut drepturile electorale.

Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele aflate în arest la domiciliu, reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale pot vota prin intermediul urnei speciale, dacă au depus cerere în acest sens în termen legal. 

19 persoane aflate în arestul IPJ Alba şi-au exprimat intenţia de vot prin intermediul urnei mobile.

De asemeena, 426 de persoane private de libertate de la Penitenciarul Aiud au votat cu urna mobilă, după gratii, duminică la alegerile prezidenţiale 2019.

În total, erau 535 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Aiud la data de 8 noiembrie, iar din aceştia 468 îndeplineau cumulativ condiţiile pentru exercitarea acestui drept. 42 de deţinuţi au precizat că nu doresc să voteze.

La nivel naţional, 627 de persoane aflate în centrele de reţinere şi arest preventiv ale Poliţiei Române au formulat cerere pentru a vota astăzi. De asemenea, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, din totalul de peste 20.000 de deţinuţi, au drept de vot 17.660. Dintre aceştia, peste 15.000 au solicitat să voteze.

Cetăţenii români îşi pot exercita dreptul de vot în baza unui act de identitate valabil: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic şi carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

Citiţi şi:

 

Peripeţiile unui român din Siberia care a votat prin corespondenţă: „Am devenit şi agentul 00007-RUS“

 

SURSE Cine se încălzeşte pentru funcţia de prefect de Alba. Posturi de secretari de stat propuse pentru liberali

 

Cifrele scrutinului prezidenţial în Alba. Oamenii cu buletine şi procese verbale, aşteptaţi cu ceai cald în corturi încălzite

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete