Visele liberalilor, la Alba: 70 de funcţii de primar şi să rămână cea mai puternică organizaţie din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL Alba şi-a prezentat sâmbătă candidaţii pentru alegerile locale din iunie. La eveniment au participat 500 de delegaţi, iar de la Centru au venit trei dintre liderii partidului: Vasile Blaga, Alina Gorghiu şi Teodor Atanasiu.

PNL Alba are în prezent 65 dintre cei 78 de primari din judeţ şi majoritate în Consiliul Judeţean. După alegerile locale, planurile liberalilor se referă la păstrarea majorităţii în Consiliu şi la obţinerea a 70 de funcţii de primar. Organizaţia este cea mai puternică din ţară, lucru remarcat şi de cei doi copreşedinţi prezenţi la eveniment.

"Cea mai puternică organizaţie a Partidului Naţional Liberal este cea din Alba, ca structură, ca organizare. Nu pentru că au aici această majoritate în administraţia publică locală ci pentru că au înţeles demult ceea ce înseamnă buna gospodărire în interiorul partidului. Alba va trebui să obţină un scor prin care să mai compensăm anumite nerealizări din alte judeţe, pentru că nu stăm peste tot la fel şi aşa e viaţa. Avem judeţe în care nu putem performa şi în care dacă am obţine 30%, pornind aproape de la zero, am fi fericiţi. Ele nu sunt aici, sunt în sudul ţării”, a spus copreşedintele PNL, Vasile Blaga.

Alina Gorghiu a transmis celor prezenţi că liberalismul nu trăieşte şi nu respiră numai în Ardeal şi că nu mai există monopol PSD în nicio regiune a României: "Sunteţi un spirit, hai să spun un virus, pe care l-aş lua şi l-aş duce peste tot în România asta. Sunteţi o filială întradevăr puternică şi unită. M-aş bucura să văd ziua în care în Alba nu mai e picior de primar pesedist. Nu mai există monopol PSD în nicio regiune a României".

Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel a spus că rezultatele PNL şi poziţia ca partid politic nu este întâmplătoare şi că aceasta se datorează muncii depuse de membrii acestuia. „Nu întâmplător suntem în situaţia asta fericită, aproape toţi de aici de pe scenă sunteţi primari. Asta datorită muncii. Nu întâmplător rezultatele şi poziţia noastră ca partid politic este aceasta. Nu există localitate din judeţul Alba în care să nu fi fost marcată în bine de politicile administrative ale PNL. În ceea ce mă priveşte pe mine, pot privi în ochi pe orice cetăţean a acestui judeţ, pentru că nu mi-e ruşine de tot ce am făcut, cum ne-am comportat în toţi aceşti 12 ani de administraţie a PNL”, a spus Dumitrel.

Primarul Mircea Hava s+a referit la vizitele ambasadorului american la Alba Iulia. „Unii au înţeles că nu putem să schimbăm caii la căruţă de nu ştiu câte ori. Au înţeles că dacă ne ducem mult împreună, putem să facem lucruri deosebite. Cred că acesta a fost succesul. Am fost întrebat, la a doua vizită a ambasadorului Statelor Unite ale Americii venit la Alba Iulia, cum de încă mai sunt de atâţia ani primar şi nu am vrut să mă caţăr pe scara politică, să fiu altceva. Pentru că eu asta am vrut să fac, oamenii pentru asta m-au votat, să rămân lângă ei, să lucrăm împreună, nu să mă duc în altă parte”, a afirmat Hava.

Citiţi şi:

 

Liberalul Vasile Blaga: „Votăm omul PSD la preşedinţia Senatului. Tăriceanu este de un populism deşănţat”

 

Alina Gorghiu, schimbare de optică, în Alba: „De când sunt însărcinată, privesc politica altfel, cu mai multă îngăduinţă”

  

Mai multe pentru tine:
Prințesa Charlotte face ravagii în vacanță la Balmoral. Scoțienii sunt intrigați de acest detaliu, când o văd prin localitate
Familia Iohannis, somată de ANAF să predea cheile imobilului din Sibiu și să plătească banii încasați din chirii în perioada 1999-2015
Scandal la Curtea Penală Internațională. Procurorul-șef Karim Khan, acuzat de agresiune sexuală, invocă un complot al serviciilor israeliene
Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre împăratul Traian, cuceritorul Daciei
Victor Ponta recunoaște motivele divorțului de Daciana Sîrbu: „Vinovatul sunt eu, 100%”
Accident feroviar în Satu Mare. O persoană a murit și alta este în stare critică după ce un tren a lovit o mașină. Autoturismul a fost împins 20 de metri
Cum a slăbit Gina Pistol opt kilograme în timp record? Soția lui Smiley arată fabulos! „Am băut numai lapte! E laptele minune”
După divorțul lui Andi Moisescu, psihologul Radu Leca explică de ce bărbații din showbiz vor să redevină burlaci, în prag de 50 de ani: „Noi aventuri”
Trei zodii vor fi favoritele Universului în luna septembrie 2025. Acești nativi vor avea cea mai bună perioadă din acest an
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Crap cu legume la cuptor cum n-ai mai mâncat până acum