VIDEO Un tânăr din Alba, acuzat că ucide câini fără milă. Poliţiştii au deschis un dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Petreşti este acuzat de cetăţenii din zonă că omoară fără pic de milă orice câine îi vine în cale. Pentru a demonstra că este adevărat, o persoană a realizat un filmuleţ pe care l-a postat pe internet.

UPDATE În urma anchetei demarate de poliţie, tânărul a fost identificat şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept.

”La data de 04.05.2016, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş s-au sesizat cu privire la faptul că pe reţelele de socializare şi în presă au apărut imagini în care un tânăr aplică unui câine, rele tratamente. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe tânărul din imagini, fiind vorba de un minor, în vârstă de 14 ani, din Petreşti. 

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de «uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept», faptă prevăzută de art. 25 din Legea 205 din 2004 privind protecţia animalelor, precum şi în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a minorului”, se afirmă într-un comunicat de presă al IPJ Alba.

Tânărul este numit „Oancea câinarul” şi este acuzat că spânzură câinii sau îi torturează. În videoclip apar dovezi clare cu monstruozităţile făcute de tânăr precum şi doi copii care povestesc cum le-au fost otrăviţi câinii pentru că au încercat să aducă dovezi împotriva acestuia. 

„În Alba Iulia, Petreşti, este un psihopat care omoară şi torturează câini, am luat legătura cu poliţia dar au spus că trebuie dovezi, aşa că împreună ca 3 copii curajoşi l-am atras pe Oancea câinarul într-o capcană, dar apoi el s-a răzbunat pe câinii lor şi i-a otrăvit, trebuie oprit. S-a lăudat cu câini spânzuraţi pe care i-am găsit în putrefacţie, îi aruncă în saci cu pietre în apa, le taie picioarele şi îi torturează. Ajutaţi să fie oprit !”, se afirmă în descrierea videoclipului care deja a revoltat zeci de oameni şi care a fost postat pe pagina de facebook Daniela Ela Bădeanu.

Între timp pe fir a intrat şi poliţia din Sebeş, care nu ar fi fost sesizată până în acest moment.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul