Video VIDEO Noi imagini spectaculoase din Apuseni. O ciută şi un viţel, surprinse la plimbare prin pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi imagini spectaculoase surprinse în Apuseni cu o ciută şi viţelul acesteia au fost făcute publice de administraţia Parcului Natural Apuseni.

Cele două animale sălbatice au trecut prin faţa unei camere video amplasate într-o pădure din Munţii Apuseni în scopul monitorizării faunei. Ciuta este însoţită de un viţel. În termeni de specialitate, ciuta nu este echivalentul căprioarei, fiind femela cerbului.

Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafaţă de 76.064 de hectare, în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul judeţelor Cluj, Bihor şi Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.

Parcul reprezintă o zonă montană cu forme de relief diversificate, vârfuri (Biserica Moţului), abrupturi stâncoase (Pietrele Galbenei), chei, văii (Valea Sighiştelului, Valea Galbenei), doline (Lumea Pierdută), măguri, lapiezuri, ponoare (Cetăţile Ponorului), avene (Avenul cu Vacă), peşteri (Urşilor, Ciur Izbuc, Cetatea Rădesei, Gheţarul Focul Viu, Peştera Smeilor de la Onceasa); cu suprafeţe naturale acoperite cu păduri, păşuni şi pajişti; cu floră şi faună specifică Carpaţilor Occidentali.

Fauna parcului este una diversificată şi bine reprezentată de mai multe specii de mamifere, păsări, peşti, reptile şi amfibieni; dintre care unele aflate pe lista roşie a IUCN şi protejate la nivel european privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică.

Citiţi şi:

 

Ce este ţestul. Obiectul arhaic, utilizat la obţinerea unui aliment consumat zilnic de români

 

Cum s-a votat în oraşele din Alba. Cifrele obţinute de PNL, PSD şi USR PLUS şi surprizele de la urne

 

Rezultate finale referendum Alba. 82% dintre alegători au răspuns DA la întrebările preşedintelui Klaus Iohannis

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”