VIDEO Încă o premieră naţională în cea mai performantă comună din România. Cum îşi pot plăti impozitele locuitorii din Ciugud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre automatele de plată a fost amplasat în sediul Primăriei Ciugud

Administraţia locală din comuna Ciugud, devenită celebră la nivel naţional pentru gradul ridicat de absorbţie a fondurilor europene (peste 25 de milioane de euro), a realizat o nouă premieră naţională. Din 2019, locuitorii comunei, respectiv toate persoanele fizice şi juridice, îşi pot plăti taxele şi impozitele la şase automate electronice instalate în satele comunei.

”Suntem prima primărie de comună şi a doua administraţie locală din ţară, după cea a Sectorului 4 din Bucureşti, care implemntează acest sistem. Vrem să ne menţinem o primărie cât mai prietenoasă cu cetăţeanul. În 2010 am fost, de asemenea, prima primărie care a implementat sistemul de plată electronică a impozitelor. O facem pentru că timpul contribuabilului este foarte important pentru noi. Informaţia se mişcă foarte repede şi mi se pare normal ca cetăţeanul, printr-un efort cât mai mic, să îşi poată plăti impozitele”, a spus primarul Gheorghe Damian. Acesta a spus că automatele sunt amplasate în magazinele săteşti, care sunt deschise de dimineaţa şi până seara şi unde, cetăţenii, pot primi ajutorul de specialitate de la gestionari care au fost instruiţi în acest sens. 

”Dacă până acum trebuia ca o dată pe sătămână un funcţionar să se deplaseze în satul respectiv pentru încasarea banilor, acum toate aceste cheltuieli şi pierderi de timp se elimină. Omul poate să vină la magazin să îşi plătească impozitul când are bani, timp şi chef”, a completat primarul. Pentru utilizarea automatelor, fiecare contribuabil al comunei va primi un ”card al cetăţeanului”, care are un cod de bare. ”Omul nu face altceva decât pune cardul în faţa cititorului de cod de bare şi se loghează automat la poziţia lui de plătitor de taxe după care pune banii în automat, Se poate loga şi cu CNP-ul sau CUI-ul dacă este o firmă. Sistemul este făcut în parteneriat cu o firmă privată şi pe noi ne costă un procent de 1,7% din încasările care se fac. Pe cetăţean nu îl costă nimic. Am instalat un automat şi în sediul Primăriei pentru că nu ne dorim ca oamenii care vin să plătească la casierie, să folosească tot automatul”, a mai precizat Gheorghe Damian.

Comuna Ciugud are aproximativ 4.000 de plătitori de taxe şi impozite. Automatele pot fi folosite şi pentru plata facturilor de telefonie mobilă, internet, electricitate, etc. Un alt proiect demarat la nivelul administraţiei locale se referă la posibilitatea ca cetăţenii să aibă posibilitatea de a obţine on-line toate actele de care au nevoie, iar în activitatea curentă să nu mai fie folosită hârtia ci totul să se desfăşoare electronic. În acest sens va fi demarată campania denumită ”O primărie fără hârtii, o primărie aproape de cetăţeni” prin care se doreşte organizarea la nivel naţional a unei dezbateri serioase pentru informatizarea administraţiilor publice din România. O întâlnire la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai ministerelor cu rol în acest proiect ar urma să aibă loc în perioada următoare la Alba Iulia.

Comuna Ciugud din Alba a devenit în ultimii 10 ani un exemplu la nivel naţional, devenind un model de dezvoltare a zonelor rurale din România. Ciugudul deţine câteva recorduri greu de egalat fiind prima localitate din ţară cu drumuri agricole asfaltate, cu piste de biciclete în mediul rural, cu internet wireless în spaţiile publice şi iluminat public asigurat cu ajutorul eolienelor. De asemenea, în 2019, va implementa o nouă investiţie în premieră: un debarcader pe malul râului Mureş pentru plimbări cu barca cu vâsle. Recent, Camera de Conturi Alba a făcut public raportul privind controlul desfăşurat în 2018 la sediul Primăriei Ciugud cu privire la cheltuirea fondurilor publice. Inspectorii nu au constatat niciun fel de abateri de la legalitate şi regularitate, rezultatul fiind zero prejudicii şi zero abateri financiar-contabile în gestiunea primăriei. Este singurul raport care a înregistrat cifra ”zero” dintre toate cele 37 de controlae efectuate de Camera de Conturi în 2018.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa