VIDEO 3D Sceptrul-măciucă unic descoperit la Şard. Are 6.000 de ani şi era un simbol al puterii în societate
0În spaţiul expoziţional al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia se găseşte un interesant artefact, devenit un punct de atracţie pentru vizitatori şi specialişti
Este vorba despre o piesă descoperită la Şard care aparţine unei categorii speciale de obiecte, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de „sceptre-măciucă”.
Sceptrul a fost descoperit de fapt în perioada anilor ’80, cu ocazia săpării unei fântâni în curtea unui locuitor din satul Şard (comuna Ighiu, jud. Alba), care l-a păstrat, fără a-i bănui însă importanţa. Acolo el a fost văzut de arheologul Gheorghe Anghel, originar din această localitate, pe atunci director al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, care l-a convins pe descoperitor să-l doneze muzeului. Piesa a intrat astfel în patrimoniul public al statului, fiind înregistrată în inventarul colecţiei preistorice a Muzeului Naţional al Unirii, iar în anul 1998 ea a fost pentru prima dată publicată în anuarul Apulum.
Piesa de la Şard este la ora actuală cea mai vestică descoperire de acest gen din aria Europei continentale, ea având o vechime de circa 6.000 de ani. ”Este probabil ca piesa de la Şard să fi fost depusă într-un mormânt, dar condiţiile de descoperire nu au permis observaţii mai exacte. Se ştie că s-a găsit şi ceramică, care nu a mai fost însă păstrată”, spune Horea Ciugudean, arheolog la Muzeul Unirii.
De asemenea, acesta a declarat că au mai fost găsite piese, tot cruciforme, la Cetea, în judeţul Alba, fiind de remarcat faptul că multe dintre acestea se concentrează în zona Mureşului mijlociu. ”Semnificaţia acestei piese, este o denumire translatată din limba germană. Arheologii germani fac cele mai riguroase clasificări ale pieselor. Poate că s-ar putea merge mai departe cu traducerea, mai apropiat de sensul acestor piese ar fi să le spunem <<sceptre buzdugan>>. Buzduganul este mai mult decât o armă. Dacă ne gândim la perioada medievală şi vedem reprezentările iconografice ale unor regi, domnitori, din diverse spaţii ale Europei, unele dintre obiectele cu care apar deseori figuraţi este o asemenea piesă de tip buzdugan, un simbol al puterii sale absolute”, precizează Horea Ciugudean.
Asemenea piese erau şi arme, dar şi un atribut al unor personaje cu o poziţie deosebită în societate. ”Nu ne putem gândi la regi, dar ne putem gândi la şefi de trib, sau membrii ai unor familii care dominau societatea acelor îndepărtate. În spaţiul Carpato-Balcanic asemenea piese sunt piese <<de import>>, sunt aduse de triburi de păstori în zona de stepă”, a mai spus cercetătorul.
Asemenea sceptrelor zoomorfe, cele sub formă de măciucă sunt considerate simboluri ale puterii, însemne ale autorităţii, fie ea de natură socială, fie religioasă. Sceptrele de piatră au fost utilizate mai ales în perioada eneolitică şi în epoca bronzului pe un spaţiu vast, din Orientul Apropiat până în Europa răsăriteană, cunoscând însă o evidentă concentrare în zonele nordice şi vestice ale bazinului Mării Negre.
Prin prisma cunoştinţelor actuale, se poate afirma că sceptrul-măciucă de la Şard, împreună cu alte descoperiri din zona Mureşului mijlociu, cum ar fi cimitirul de la Decea Mureşului, sceptrul zoomorf de la Vinţu de Jos sau recent cercetata aşezare de la Şeuşa (com. Ciugud. Jud. Alba), constituie dovezi ale infiltrării unor comunităţi din lumea stepelor nord-pontice în Transilvania în prima jumătate a mileniului IV î. Chr.
Potrivit specialiştilor, sceptrele, prin forma lor deosebită şi prin funcţia pe care o îndeplineau, de simbol al prestigiului, au atras mereu atenţia cercetătorilor trecutului istoric. Rolul lor ca izvor istoric devine cu atât mai important când este vorba de perioadele pre-literate, deoarece oferă sugestii cu privire la structurile sociale şi la universul credinţelor şi simbolurilor diferitelor comunităţi preistorice.