Vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman:  „Am publicat facturi care dovedeau implicarea Fundaţiei Soros în finanţarea Alburnus Maior“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Roman este preşeditele PNL Alba Iulia

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman (PNL) a declarat joi că în perioada cât a lucrat ca jurnalit a publicat facturi care dovedea implicarea Fundaţiei Soros în finanţarea Asociaţiei Alburnus Maior. Roman a spus că este de acord ca resursele să fie scoase la suprafaţă cât timp ele sunt la preţ maxim istoric. Tot joi, opozanţii proiectului minier au anunţat noi proteste la Alba Iulia şi Roşia Montană.

“Cred în conştiinţa civică a celor care protestează din dragoste pentru natură. Oare unde erau activiştii de la Roşia Montană când la Alba Iulia era ras Parcul Custozza sau la Sebeş se lupta împotriva formaldehidei? Când eram jurnalist, am publicat documente oficiale (facturi) în care dovedeam implicarea Fundaţiei Soros, pe relaţia Ungaria-Miercurea Ciuc-Roşia Montană, în finanţarea Alburnus Maior. Şi am făcut public aceste dovezi. În aceşti oameni nu voi crede niciodată. Cu cât fac tămbălău mai mare, cu atât finanţarea continuă.

Când proiectul va demara, indiferent de investitor, pe aceiaşi oameni îi veţi vedea că se opun scoaterii resurselor în altă parte. Pe bani, bineînţeles. Din punct de vedere al mediului şi al tehnologiei, nu mă pot pronunţa, întrucât nu sunt de specialitate. Vă pot spune însă că ţin cont de opinia exprimată de un for credibil, Comisia Europeană, care spune clar, negru pe alb, că nu a fost încălcată legislaţia de mediu la Roşia Montană. Sunt de acord cu protestele celor care se opun. Sunt legitime şi democratice“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba într-o conferinţă de presă. Florin Roman a lucrat ca jurnalist până în anul 2005.

Florin Roman s-a referit şi la referendumul care a avut loc în decembrie 2012 în zona Munţilor Apuseni. “Sunt obligat să ţin cont de cei peste 70 la sută din cei care la referendumul pentru începerea exploatării au spus <Da>. E o regulă a democraţiei să respecţi majoritatea. Acolo au votat oameni din cele 35 de localităţi din zona Munţilor Apuseni, foarte mulţi moţi care îşi doresc minerit şi locuri de muncă. Îi înţeleg pe primarii care susţin exploatarea resurselor. Nu sunt vânduţi nimănui. Dacă cetăţenii care i-au ales nu şi-ar dori acest lucru, sunt convins că ar fi împotrivă. Dar oamenii îşi doresc asta, pentru că nu vor să fie săraci şi uitaţi de lume.

Cele mai mari investiţii din localităţile Munţilor Apuseni au fost susţinute de companie, pentru că cei de acolo sunt prea săraci să poată face ceva. 500 de oameni câştigă deja o pâine bună la Roşia Montană. Din punct de vedere economic, cifrele, care pot fi contestate, arată că Alba ar ajunge pe locul III pe ţară ca PIB pe cap de locuitor. Dintr-un judeţ izolat, cu şomaj ridicat, putem deveni un judeţ dezvoltat. Am urmărit mult aceste dezbateri referitoare la Roşia Montană şi nu am reţinut încă nici o variantă alternativă sustenabilă economic, propusă de cei care se opun”, a completat Florin Roman.

Protestele continuă în Alba

Opozanţii proiectului minier au anunţat joi alte proteste la Roşia Montană şi Alba Iulia. În comuna din Munţii Apuseni, manifestanţii se vor întâlni vineri, 6 septembrie, la ora 16.00, în faţa primăriei. La Alba Iulia este programat un protest duminică, ora 17.00, în zona cinematografului Dacia din Cetate. 

“Vino duminică în fata cinematografului Dacia. Ascultă argumentele noastre şi spune-le pe ale tale! Apoi alătură-te celui mai masiv marş civic din istoria acestui oraş – arată-le preşedintelui, guvernanţilor, parlamentarilor, că s-a mers prea departe! Cere RETRAGEREA proiectului de lege destinat Roşiei Montane şi DEMISIA guvernului Victor Ponta!”, susţin organizatorii.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor