UPDATE Criminalul de 17 ani din Alba care şi-a ucis un vecin cu cuţitul, arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul din comuna Fărău, judeţul Alba, care şi-a omorât vecinul cu patru lovituri de cuţit a fost reţinut, joi, de procurorii Tribunalului Alba. Vineri a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, acuzaţiile fiind de omor şi violare de domiciliu. I-a aplicat victimei lovituri de cuţit în zona toracelui, abdomenului şi gâtului, după o discuţie contradictorie.

UPDATE

Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului Miclea Radu Vasile pentru o perioadă de 30 de zile. Tânărul a contestat decizia, iar dosarul va ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit procurorilor, „la data de 13.08.2015, în jurul amiezii, inculpatul a pătruns fără drept şi fără consimţământul victimei C. Ş., în vârstă de 75 ani, în curtea şi în casa locuinţei acesteia, situată pe raza comunei Fărău, sat Heria, unde i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuţit în zona toracică, abdominală şi a gâtului, cauzându-i leziuni care au condus la deces.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Alba. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare”.

Procurorii mai precizează că „punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Tânărul ar fi fost cel care a anunţat fapta la 112, însă a fugit de la locuinţa victimei şi a fost prins ulterior. Crima s-ar fi petrecut după ce tânărul şi victima ar fi avut discuţii în contradictoriu. Minorul l-ar fi înjunghiat pe bătrân cu patru lovituri de cuţit, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Crimă într-o comună din Alba: un tânăr şi-a înjunghiat vecinul de 75 de ani cu patru lovituri de cuţit

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele