Un altfel de război la Sălciua. Superba poveste a bătrânei din Apuseni care toarce şi ţese de peste 60 de ani, fiind numită „tezaur al umanităţii UNESCO”
0Olivia Tima are aproape 80 de ani, a fost învăţătoare în Sălciua şi toată viaţa ei a ţesut, tors şi cusut. În 2012 a primit titlul de ”tezaur al umanităţii UNESCO”. Femeia din Apuseni foloseşte şi acum un război vechi de peste 120 de ani şi o furcă de tors care are aproape 70 de ani.
După anul 1990 Olivia Tima a participat la multe expoziţii din ţară, la muzee, la Bucureşti, Sibiu, Cluj, Râmnicu Vâlcea, unde a prezentat tradiţia sălciuană, ţesături, cusături şi portul popular. În urmă cu zece ani a fost primită în „Academia Artelor Tradiţionale din România” iar în 2012 a primit titlul de ”tezaur al umanităţii UNESCO”.
”Tot ce am făcut, am făcut din plăcere. Nu m-o obligat nimeni, n-am făcut să-mi dea cineva ceva, nici bani, nici diplome. Eu ţes şi cos orice din casa ţăranului din Sălciua. Lucrez de când mă ştiu. Am învăţat de la mama mea arta ţesutului şi a cusutului. Aceea o fac: ţes, cos, fac costume populare, măsăriţe (feţe de masă), tindee (ştergare de perete) şi lepedee (pături) cum le numesc moţii. Eu aş putea zice că la mine munca îi mai mare decât pasiunea, e o patimă”, spune femeia din Apuseni.
Ţesutul era nu cu mult timp în urmă o îndemânare obligatorie în fiecare gospodărie. În casa Oliviei Tima tot ce se vede este ţesut de mîinile ei. Tors, vopsit, ţesut, cusut, pe toate le face şi le stăpâneşte. ”Ţesem trei generaţii în acelaşi război făcut în 1890 de un meşter dn sat. Este singurul război cu rozetă pe bride. Funcţionează şi acum şi rămâne şi de mine, doar că nu ştiu dacă va mai fi cineva să lucreze cu el. Am o nepoată din partea unei surori şi fiica mea care ştiu să ţeasă şi să toarcă. Am avut la şcoală opt fete care au venit să le învăţ să toarcă şi să ţeasă. Le place, dar au timp puţin. E vorba şi de dragoste faţă de ceva”, afirmă Olivia Tima.
Olivia Tima ţese în războiul vechi de 120 de ani. Foto: captură video youtube
Pe lângă războiul de ţesut, ţesătoarea din Sălciua mai are şi o furcă de tors cu o poveste interesantă. ”Furca de tors o primea fata când avea un drăguţ (iubit – n.r). Dacă îi plăcea tare de fată îi făcea cadou o furcă de tors, pe care o sculpta cât mai frumos, ca să vadă fata că este harnic şi îndemânatic. Furca pe care o am acum o făcut-o primul meu drăguţ, Ne întâlneam la târgul de animale de la Sălciu. A venit la odată la târg în 1953, aveam 16 ani, şi mi-a dat furca. Pre vremurile acelea nu era dragoste ca acum. Rar dacă te prindea drăguţul de mână. Şi să nu te vadă nimeni că râdea lumea. Nu avea cum să te sărute. Şi nu era obligatoriu să te căsătorieşti cu cel care îţi făcea furca. O făcea din plăcere”, povesteşte femeia.
Femeia toarce lână în furca primită de la primul drăguţ, în 1950. Foto: captură video youtube
Olivia Tima îşi aminteşte şi de o întâlnire cu fostul ambasador amercian Michael Guest, în Bucureşti. ”Eram la o expoziţia când a venit ambasadorul şi eu eram prima în drumul lui. S-a uitat şi i-au plăcut foarte multe ştergarele. Şi a cumpărat unul şi l-a dus în America”, spune ţesătoarea. Învăţatul ţesutului şi torsului era obligatoriu pentru fete, pe vremuri. ”Când eram mici ne dădea mama cânepă mai slabă calitate pentru tors. Când învăţam să toarcem mai bine, ne dădea cânepă mai bună şi la final învăţam torsul pe lână. Ca să poţi ţese trebuie să ai aţă,iar ca să ai aţă trebuie să torci. Astfel era obligatoriu prelucrarea lânii, a cânepii, torsul şi apoi ţesutul în război”, mai afirmă Olivia Tima.
Război de ţesut în expoziţia etnografică din Sălciua
Sălciua este o comună din judeţul Alba, atestată înainte de anul 1370. Sălciua face parte din Mocănimea Munţilor Apuseni din punct de vedere etnografic. Se află pe cursul râului Arieş, la jumătatea distanţei dintre Cîmpeni şi Turda.