Trupă de războinici daci la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Se caută 12 voluntari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa va fi formată din voluntari

Muzeul Unirii implementează un nou proiect interesant, după succesul obţinut cu Garda Romană. Instituţia va avea şi o trupă de luptători daci, după ce a câştigat proiectul „Ţinutele Istoriei III – Războinicii daci”, cu cel mai mare punctaj, în prima sesiune de finanţare la Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Trupa va fi compusă din 12 soldaţi şi va conţine arcaşi, căpetenie, mare preot, înarmaţi cu săbii curbe, suliţe şi tot echipamentul, aşa cum era cel al dacilor adevăraţi. „Am câştigat o sumă de 43.403 lei. În afară de această sumă, avem cofinanţare de la Consiliul Judeţean Alba, de 10%, aproximativ 5.000 lei, Muzeul Naţional al Unirii va participa de asemenea, cu 10% din sumă”, a explicat coordonatorul proiectului, George Bounegru. 

Trupa de daci va fi lansată în octombrie 2013, însă până atunci dacii vor mai participa la evenimente şi festivaluri, pe măsură ce trupa se va compune. Conducerea muzeului a lansat invitaţia către voluntarii care vor dori să fie parte a trupei de războinici daci. Criteriile de selecţie a voluntarilor sunt atât fizice cât şi intelectuale. Cei 12 “războinicii” vor fi supuşi unui test de cultură generală, necesar pentru a putea răspunde la întrebările publicului. Cei care doresc să se prezinte la selecţie, sunt rugaţi să se adeseze echipei de la muzeu.

„Proiectul se vrea un pas înainte în ceea ce a devenit aproape un program al Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, acela de a veni în faţa publicului cu noi momente de promovare a patrimoniului cultural prin activităţi muzeale de reenactment. Proiectul este solicitat de publicul albaiulian, cât şi de toţi cei care au văzut Garda Romană. Pe când un grup de daci? a fost întrebarea cel mai des auzită. Necesitatea războinicilor daci este sugerată şi de către patrmoniul dacic deosebit care se află pe raza judeţului Alba”, se susţine în descrierea proiectului.

„Ţinutele istoriei III – Războinici daci” a concurat cu alte 81 de proiecte, plasându-se pe locul I, cu 91 de punte din 100. Echipa proiectului este formată din George Bounegru (coordonator de proiect), Ilie Lascu, Anca Timofan, Liviu Zgârciu, Tudor Roşu şi Radu Ota.

Reprezentanţii muzeului au mai precizat că Garda Romană de la Apulum va fi completată cu un cornicer, responsabil cu lansarea semnalelor sonore în luptă, demers posibil cu susţinerea financiară în valoare de 1.000 de euro a clubului Rotary.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA