Tribunalul Alba respinge liberarea condiţionată a lui Ilie Carabulea. Omul de afaceri mai stă 6 luni la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Carabulea va mai sta cel puţin 6 luni în închisoare. Foto: Mediafax

Tribunalul Alba a admis luni, 25 septembrie, contestaţia DNA şi a stabilit definitiv că omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat la 5 ani de închisoare, nu poate fi liberat condiţionat.

”Tribunalul Alba a desfiinţat sentinţa atacată şi a respins propunerea Comisiei de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Aiud privind liberarea condiţionată a inculpatului şi a stabilit că o nouă propunere se va putea face după data de 25.03.2018. Inculpatul Carabulea Ilie execută în Penitenciarul Aiud pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.44/2016 a Curţii de Apel Bucureşti modificată prin decizia nr.235/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea Tribunalului Alba este definitivă”, se afirmă într-un comunicat de presă al Tribunalului Alba.

Procurorul DNA a solicitat respingerea cererii de liberare, în timp ce Carabulea a spus că are nevoie de operaţie de hernie de disc şi a cerut să fie lăsat liber pentru că a îndeplinit condiţia legală a perioadei de detenţie. ”Mă voi conforma tuturor măsurile pe care le va impune instanţa de judecată. Sunt foarte bolnav. Am fost dus cu targa la spital. Am nevoie de operaţie de hernie de disc şi de un tratament adecvat”, a spus Carabulea în sala de judecată. Condamnatul a intrat şi ieşit din sală mergând cu greutate şi ţinându-se cu o mână de spate. 

”Mi-am însuşit greşelile pe care le-am făcut. Am conştientizat aceste greşeli”, a mai spus Carabulea, care a completat că a stat 14 luni în stare de arest preventiv şi arest la domiciliu. Judecătoria Aiud a aprobat cererea de eliberare în 22 august 2017, pe baza faptul că acesta a efectuat 613 zile de detenţie, îndeplinind astfel condiţia perioadei minime prevăzute de lege. Referindu-se la criticile Parchetului cu privire la faptul că nu a participat la activităţi educative şi nici nu a muncit în penitenciar, Carabulea a spus că a participat la planul de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică. ”Am participat la toate şedinţele la care am fost chemat”, a precizat acesta. Susţinerile condamnatului în faţa instanţei nu au fost suficiente pentru ca jduecătorul să îi admită cererea.

”Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 837/2017, pronunţate de Judecătoria Aiud, în dosar nr. 2952/175/2017; Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, soluţionând cauza: respinge propunerea Comisiei de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Aiud, privind liberarea condiţionată a condamnatului C.I., ..., deţinut în Penitenciarul Aiud. În baza art. 587 alin. 2 Cpp stabileşte că o nouă propunere sau cerere pentru liberare condiţionată se va putea face după data de 25.03.2018. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 sept. 2017”, se susţine în minuta deciziei instanţei de judecată

Procurorii DNA consideră că eliberarea condamnatului nu se poate face doar pe motivul că a efectuat numărul legal de zile, acesta trebuind să demonstreze şi că a fost ”stăruitor în muncă, disciplinat şi că a dat dovezi temeinice de îndreptare”. În opinia DNA, Carabulea ar trebui să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii pentru a putea pleca acasă. ”Un condamnat trebuie să demonstreze pe tot parcursul executării fracţiei de pedeapsă că a fost stăruitor în muncă şi disciplinat şi că a dat dovezi temeinice de îndreptare”, se afirmă în contestaţia formulată de DNA. Reprezentanţii Parchetului mai susţin că deţinutul Ilie Carabulea trebuie ”să îşi intensifice efortul în ceea ce priveşte formarea unei atitudini de respect faţă de valorile sociale şi faţă de ordinea de drept ş nu doar să aştepte trecerea timpului”. Referindu-se la documentele medicale depuse la dosar, DNA susţine că acesta suferă de afecţiuni specifice vârstei de 70 de ani şi că ”situaţia medicală nu poate justifica eliberarea condiţionată ci, eventual, întreruperea executării pedepsei”.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate