Trei tineri din Alba condamnaţi la închisoare cu supendare pentru trafic de migranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri din Alba şi un poliţist din Hunedoara au vrut să scoată ilegal din ţară patru cetăţeni din Republica Dominicană. Evenimentele au avut loc în decembrie 2010. Bărbaţii au fost prinşi în judeţul Arad şi au stat în arest preventive peste două luni de zile.

Trei tineri din Alba au fost condamnaţi marţi de Tribunalul Hunedoara la închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. Marian Robert Năstase (22 de ani) din Alba Iulia a primit trei ani de închisoare, iar Dan Ilie Mihaiu (33 ani) din Pianu de Jos şi Cristian Călin Oprea (31 ani) din Alba Iulia au fost condamnaţi la pedeapsa de trei ani şi şase luni.

Bani în schimbul serviciilor ilegale

Alături de aceştia a mai fost condamnat, tot la trei ani cu suspendare, Remus Mihuţiu (27 de ani), fost agent de poliţie la Poliţia Municipiului Hunedoara şi fost agent la Punctul de Frontieră Săcueni, judeţul Bihor.

“Împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara se poate declara apel în termen de 10 zile de la pronunţare”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al instanţei. Apelul va fi judecat la Curtea de Apel Alba Iulia. Cei patru au mai fost trimişi în judecată şi pentru constituire de grup infracţional organizat cu scopul de facilita trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României a unor cetăţeni din Republica Dominicană.

Tinerii din Alba au racolat, îndrumat şi găzduit patru cetăţeni străini, în schimbul sumei de 1.500 de euro de persoană. Au fost sprijiniţi de poliţistul Remus Mihuţiu care avea relaţii la punctele de trecere a frontierei, care a solicitat în schimb 5.000 de euro.

Cei patru dominicani au intrat în ţara noastră cu vize legale pe o perioadă de trei luni, obţinute prin clubul de arte marţiale mixte (MMA) din care fac parte şi eliberate de ambasadele române în SUA, din Washington şi New York.

A venit din Spania ca să ajute

Cristian Oprea, liderul reţelei, a fost contactat de un dominican stabilit în Spania, care l-a rugat să meargă în România pentru a ajuta câţiva compatrioţi aflaţi în Bucureşti, printre care şi fratele său, să ajungă în Spania sau în Italia. Aceştia au fost îndrumaţi de Oprea către Alba-Iulia, unde au fost cazaţi la o pensiune şi apoi mutaţi la Deva, dar, pentru că nu au fost găsite călăuze, dominicanii au fost aduşi înapoi la Alba-Iulia.

În final, Oprea l-a găsit dispus pe Marian Năstase să îl ajute la transportarea peste graniţă a dominicanilor, contra sumei de 500 de euro. În noaptea de 9 spre 10 decembrie, dominicanii au încercat să treacă ilegal frontiera cu ajutorul lui Oprea, Mihaiu şi al altor complici.

Au fost depistaţi de poliţişti în staţia de carburanţi situată la ieşirea din municipiul Arad, înspre Punctul de Frontieră Nădlac, unde au fost reţinuţi. Au fost eliberaţi cu interdicţia de a nu părăsi ţara în 21 februarie 2011.

Mai multe pentru tine:
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile