Trei copii ţinuţi în condiţii mizere, fără mâncare, căldură şi haine, timp de patru ani. Mama lor a fost trimisă în judecată pentru rele tratamente aplicate minorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 37 de ani din Alba a fost trimisă în judecată pentru rele tratamente aplicate minorului pentru că şi-a neglijat cei trei copii timp de mai mulţi ani.

Melinda B. şi-a lăsat zile întregi în casă, fără mâncare, fără căldură pe timp de iarnă. Femeia şi-a neglijat copiii timp de patru ani. 

Faptele s-au petrecut în perioada 2013-2017, în localitatea Aiudul de Sus, municipiul Aiud, dar au ajuns în atenţia autorităţilor doar când femeia a fost inculpată pentru ameninţare.

La trei ani de la autosesizarea autorităţilor, Melinda B. a fost trimisă în judecată pentru rele tratamente aplicate minorilor. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Aiud.

Potrivit rechizitoriului, femeia pleca de acasă pentru mai multe zile, fără a le asigura mâncarea copiilor sau fără a se interesa de aceştia. De asemenea, minorii erau lasaţi singuri în casă.

Mai mult de atât, în cei patru ani, femeia nu s-a ocupat de îngrijirea lor, nu le-a procurat haine, nu se ocupa de igiena acestora şi pe timp de iarnă nici de asigurarea unei surse de căldură. Nu s-a ocupat nici de educaţia copiilor, iar rechizitele primite pentru şcoală le-ar fi vândut.

De asemenea, cei trei copii erau agresaţi fizic şi verbal.

După ce femeia a fost încarcerată, cazul a ajuns în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, iar cei trei copii au fost preluaţi, în 2017, într-un centru de plasament. Dosarul a fost înregistrat la instanţă în 24 august, dar nu a primit, deocamdată, un prim termen de judecată.

În prezent, femeia este acasă, fiind liberată condiţionat din penitenciar. În ianuarie 2018, împreună cu concubinul cu care locuia, a fost condamnată la 1 an şi 4 luni de închisoare cu executare pentru ameninţare. Cei doi obişnuiau să îşi ameninţe vecinii cu moartea, iar aceştia au depus plângere la poliţie. Ancheta penală efectuată cu această ocazie a scos în evidenţă situaţia gravă în care se aflau copii, care au şi fost preluaţi din familie şi transferaţi în sistemul de protecţie al statului. Copiii aveau vârste cuprinse între 5 ani şi 9 ani.

Femeia a primit atunci condmanare cu executare pentru că era recidivistă. Ea fusese condamnată cu suspendare pentru o infracţiune de ultraj - ameninţarea unui poliţist urmată de acte de distrugere a autoturismului acestuia.

Vă mai recomandăm şi:

 

Licitaţie pentru noul domeniu schiabil din Apuseni, de la Feneş - Zlatna. În prima etapă va avea două pârtii, bandă rulantă şi telescaun

 

Amenzile aplicate în perioada stării de urgenţă au ajuns la judecată. Instanţele anulează mii de procese verbale. Poliţia cere din start ştergerea sancţiunilor

 

Disputa impozitelor de milioane de lei pentru fabrica de formaldehidă de la Kronospan Sebeş. De ce nu vrea compania austriacă să plătească banii

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO