Trafic de influenţă pentru ”rezolvarea” unui permis de conducere. Ce a păţit bărbatul prins în flagrant de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din judeţul Hunedoara a fost condamnat de Tribunalul Alba la pedeapsa de 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

C. Costică din Deva a cerut mai multe sume de bani de la un şofer, căruia i-a spus că are relaţii la Poliţia din Alba Iulia şi ”pile” la un deputat, şi că în acest fel, îi poate determina pe oamenii legii să îi restituie mai repede permisul suspendat.

Însă, după ce a dat o parte din bani, şoferul şi-a dat seama că bărbatul nu îl va putea ajuta cu permisul şi a mers la poliţie unde a relatat cele întâmplate. În urma denunţului ofiţerii DGA au organizat un flagrant, în care l-au prins asupra faptului pe bărbatul care a primit 100 de lei şi 100 de euro, pentru a rezolva problema cu permisul. Acesta a fost condamnat definitiv, la Curtea de Apel Alba Iulia, la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

”S-a reţinut că la data de 26.12.2018, numitul B., în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza municipiului Alba Iulia, a fost oprit de către organele de poliţie şi, în urma verificărilor efectuate i-a fost reţinut permisul de conducere, iar dreptul de conducere i-a fost suspendat pe o perioadă de 90 zile fiindu-i aplicată o amendă contravenţională, întrucât consumase băuturi alcoolice. De precizat este faptul că numitul B. este angajat în calitatea de şofer, astfel că interdicţia de mai conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile l-ar fi putut afecta la locul de muncă.

Urmare a acestui fapt, concubina lui B., numita Z. a luat legătura telefonic cu o inculpatul C.C. pentru a găsi o modalitate de a recupera permisul de conducere, iar acesta i-a spus că prin relaţiile pe care le are la Poliţia din Alba Iulia, i se va restitui permisul de conducere într-un timp mai scurt şi ar fi necesar să-i dea suma de 200 euro. La data de 27.12.2018, Z. s-a întâlnit cu inculpatul C. C. în Alba Iulia, căruia i-a dat suma de 470 lei pentru a ” rezolva” această problemă. De precizat că anterior, cei doi s-au deplasat la o casă de amanet din Alba Iulia, iar Z. a amanetat un inel contra sumei de 375 de lei, pentru a face rost de banii solicitaţi de către inculpatul C.C..

Ulterior, inculpatul C. C. a discutat telefonic cu numitul B., căruia i-a  precizat din nou că are cunoştinţe printre funcţionarii din poliţie şi îi poate determina să-i restituie permisul de conducere. La data de 6.01.2019 şi la data de 7.01.2019, C.C. i-a solicitat telefonic suma de 100 euro şi cheltuielile de transport pentru a se deplasa din Deva la Alba Iulia în data de 8.01.2019 cu scopul de a interveni pe lângă organele de poliţie în vederea restituirii permisului de conducere. La data de 8.01.2019 a fost constatată infracţiunea flagrantă de către organele de cercetare penală din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, inculpatul C. C. fiind surprins în momentul în care a  primit suma de 100 euro şi 100 de lei de la martorul B., totodată asigurându-l că va primi permisul de conducere într-un termen scurt, întrucât cunoaşte un deputat şi persoane „ de la poliţie”, fără a  nominaliza vreo persoană.

Aceste aspecte au fost interceptate audio-video, în temeiul ordonanţei provizorii din data de 8.01.2019, confirmată ulterior de către judecătorul de drepturi şi libertăţi”, se arată în rechizitorul întocmit de către procurori.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi