Termen la Curtea de Apel în dosarul fostului director al SRI Alba UPDATE
0Curtea de Apel Alba Iulia are pe rol joi un nou termen în dosarul utilajelor agricole furate din străinătate de o grupare infracţională cu inculpaţi din mai multe judeţe ale Transilvaniei. Pentru favorizarea infractoriului sunt judecaţi în acest dosar şi fostul director al SRI Alba Ioan Tarnu şi un ofiţer de la Brigada de Criminalitate Organizată, Liviu Schiau.
UPDATE: Curtea de Apel a dipsu joi menţinerea măsurii arestării preventive pentru cei 17 inculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv în acest dosar şi a amânat judecarea cauzei pentru data de luni, 31.10.2011, pentru identificarea numelui unei părţi civile din Grecia şi pentru pronunţarea asupra excepţiilor formulate în cauză.
Este al patrulea termen al procesului, până acum fiind soluţionate doar cereri de amânare sau de eliberare din arest a inculpaţilor arestaţi. La termenul de la sfârşitul lunii septembrie doi dintre apărătorii inculpaţilor au fost amendaţi de instanţă pentru că au lipsit de la proces.
Inculpaţii sunt acuzaţi în principal că fac parte dintr-un grup infracţional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave din state ale Uniunii Europene şi pentru săvârşirea în principal a următoarelor fapte: identificau utilaje agricole, verificau modul în care erau depozitate de către proprietari, căile de acces pentru pătrunderea prin efracţie, eventualele sisteme de alarmă sau sisteme de urmărire GPRS după care utilajele erau sustrase, transportate în România, fiind folosite documente falsificate, ascunse la diverşi tăinuitori şi apoi valorificate pentru importante sume de bani.
Prin acelaşi rechizitoriu au fost trimişi în judecată şi Tarnu Ioan, locotenent-colonel, fost şef al Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba şi Schiau Liviu, subcomisar de poliţie la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba-Iulia acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului.
În acest dosar au fost trimişi în judecată la Curtea de Apel Alba Iulia în 30.05.2011, prin Rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara 32 de inculpaţi dintre care 17 aflaţi în stare de arest preventiv.
Inculpaţii aflaţi în arest preventiv: Vecchiolla Antonio, Liptak Florin Radu, Banciu Dan Ioan, Bursaş Ioan Ştefan, Băda Iulian Iosif, Dărămuş Andrei Vasile, Irimia Cornel, Oniga Mirel Florin, Samoilă Cosmin Marin, Bodea Florin Bujor, Lăscan Adrian Ioan, Sabău Lucian Liviu, Rus Ştefan Fillip, Oprea Cristian Călin, Stanciu Mircea, Kaiser Corneliu Pantilimon, Băndilă Dănuţ Cristian.