Tânăr de 18 ani cu părinţii plecaţi în străinătate, găsit spânzurat în incinta unui stadion din Cugir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost găsit spânzurat în incinta stadionului din Cugir. Foto: ziarulunirea.ro

Un tânăr din Cugir, ai cărui părinţi sunt plecaţi în străinătate, a fost găsit, sâmbătă dimineaţa, spânzurat în incinta stadionului ”Parc”.

UPDATE: Tânărul se numeşte George Căldăraş şi a fost crescut de bunica sa, mama fiind plecată la muncă în Germania. Tânărul a fost elev al Colegiului David Prodan din Cugir, absolvind în anul şcolar trecut. Potrivit unor surse din anturajul său, George ar mai fi avut o tentativă de suicid, în clasa a XI-a. Atunci a primit consiliere psihiatrică la un spital din Cluj, unde a fost vizitat de colegi şi chiar de o parte dintre profesorii săi. Aceştia spun că era un băiat ”cu suflet bun”, mereu săritor şi prietenos.

Când s-a întors de la Cluj Napoca, părea că îşi revenise şi că viaţa lui intrase pe un făgaş normal. N-a fost însă aşa. Nu a reuşit să obţină rezultate de trecere la prima sesiune a Bacalaureatului şi nu s-a prezentat la cea de-a doua. A fost sunat de unul dintre profesorii săi căruia i-a spus că vrea să plece în Germania. La şcoală, avea note medii, spre mici însă era un băiat foarte inteligent, implicat în mai multe activităţi şcolare, fiind îndrăgostit de teatru şi chiar făcea parte din trupa liceului.

________________________________________________________________________

Tânărul care şi-a pus capăt zilelor şi-a confecţionat o sfoară din cânepă, pe care a legat-o de o bară groasă de

metal. Din primele date, băiatul care s-a sinucis (G.C.) are 18 ani, este din Cugir şi locuia cu bunica sa. El a terminat liceul anul acesta.

Potrivit unor surse, în urmă cu un an şi jumătate, băiatul a mai avut o tentativă de sinucidere. Lângă cadavrul său a fost descoperit un telefon mobil, dar şi un rucsac în care avea mai multe bunuri. Cazul a fost descoperit de un localnic care, în jurul orei 7.00, urca spre grădinile de pe Dealul Cugirului şi a observat un tânăr care atârna spânzurat de o bară de metal de tribuna stadionului Parc.

Bărbatul a sunat la 112, iar mai multe echipaje de poliţie, inclusiv criminalişti, au ajuns la faţa locului şi efectuează cercetări pentru a afla circumstanţele în care s-a produs tragedia. Potrivit poliţiei Alba, în acest caz nu există suspiciuni, fiind clar vorba de o sinucidere. Trupul neînsufleţit va fi dus la morga spitalului din Cugir pentru necropsie.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi