Staţiunile din Apuseni sunt ocupate aproape în întregime - Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarele locale de astăzi, luni, 14 decembrie 2009 scriu despre tradiţie pe Valea Târnavelor, dar şi despre staţiunile montane din judeţ şi preţurile la care acestea sunt închiriate de sărbători. De asemnea, tot în presa scrisă locală se vorbeşte despre faptul că cercetătorii români şi străini au reuşit să stabilească traseul unui drum roman, pe o distanţă de aproape o sută de kilometri, în judeţele Alba şi Cluj.

Tradiţia trăieşte şi prin colinde pe Valea Târnavelor şi în Podişul Secaşelor. La sfârşitul săptămânii trecute, Centrul Cultural "Iacob Mureşianu" Blaj a găzduit cea de-a X-a ediţie a Festivalului de Colinde "O, ce veste minunată!", organizat de Despărţământul "Timotei Cipariu" al Asociaţiunii ASTRA, Primăria şi Consiliul Local Blaj. Coborâte din negura vremurilor, colindele preaslăvesc naşterea lui Iisus Hristos, momente ce te-nalţă către ceruri: "Răsună blând spre seară/Al clopotelor cânt/Căci vine, vine iarăşi/ Hristos, pe acest pământ". Aşa s-a întâmplat şi la acest festival, unde grupuri de colindători venite de pe Valea Târnavelor şi Podişul Secaşelor, prin colinde şi portul lor popular, ne-au însufleţit, ne-au făcut mai buni şi plini de credinţă, ne-a declarat Ioan Mihălţan-Pănăzanul, prezent la eveniment. Unirea

Staţiunile din Apuseni sunt ocupate aproape în întregime. Deşi condiţiile sunt dintre cele mai proaste chiar şi în comparaţie cu alte staţiuni din România, Ţara Moţilor este încă un magnet pentru turiştii din Bucureşti, Cluj, Bihor sau  Alba. Dovadă este şi faptul că la acest moment gradul de ocupare al cabanelor şi pensiunilor din Arieşeni atinge 90%, majoritatea acestora fiind ocupate în întregime. La fel de bine stau şi „particularii” din Arieşeni, Gârda sau Scărişoara, care şi-au arvunit camerele încă din august – septembrie. Pentru un an de criză şi mai ales pentru condiţiile oferite, preţurile sunt şi în acest an imense. Spre exemplu, închirierea unei cabane cu 4-5 camere şi 20-24 locuri de cazare se face cu sume cuprinse între 4000 şi 6000 de lei, funcţie de utilităţile existente (centrală pe lemne sau sobe pe lemne). De regulă, toate au baie, însă aproape niciuna nu oferă meniu inclus în preţ pentru noaptea dintre ani sau pentru Crăciun. Informatia de Alba

Urmele romanilor. Cercetatorii romani si straini au reusit sa stabileasca traseul unui drum roman, pe o distanta de aproape o suta de kilometri, in judetele Alba si Cluj. In curind, acest traseu va putea fi vizualizat cu ajutorul programului Google Earth, astfel incit cei care vor dori sa mearga pe urmele romanilor vor avea la dispozitie o harta foarte moderna. Pina atunci, lor li se vor pune la dispozitie si imagini cu cele mai interesante locuri de vazut de pe acest traseu, astfel incit sa le poata identifica cu usurinta. Monitorul de Alba



Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €