Sistemul secular prin care era alimentat cu apă Palatul Principilor din Alba Iulia
0Sistemul care a alimentat cu apă Palatul Princiar din Alba Iulia este considerat primul de acest fel cunoscut în regiune. Apa era folosită nu doar pentru uzul curent, ci şi pentru a alimenta frumoase fântâni arteziene.
Confortul unei curţi cu pretenţii, probabil apropiată celor ale monarhilor vest-europeni, nu putea fi împlinit fără prezenţa unei surse de apă permanentă.
Cetatea Alba Iulia a beneficiat, în timpul principelui Gabriel Bethlen (1613-1629), de un apeduct. Sursa apei se afla la poalele Dealului Mamut, la „Fântâna Hoţilor”, în prezent secată. Apeductul era construit după sistemul roman, din tuburi ceramice izolate cu mortar, bine protejate în pământ.
De aici traseul apeductului cotea, ajungând deasupra „Podeiului” (unde a fost descoperit de arheologul Adalbert Cserni), ca apoi să se îndrepte către cetate.
Dincolo de zidurile acesteia, conducta ajungea la Palatul Principilor, inclusiv la etaj, pentru a alimenta fântânile arteziene.
Deşi traversa oraşul vechi, casele sale nu beneficiau de apeduct, ci doar cetatea. De la fântâna respectivă şi până la palatul din centrul cetăţii sunt circa 10 kilometri.
„... din munţii dinspre apus prin vii a introdus prin ţevi aşezate sub pământ o apă de izvor abundentă şi excelentă, care în primul rând se varsă în curtea bucătăriei, în faţa turnurilor deschise, iar de aici ducând-o pe lângă biserică în piaţa interioară a oraşului, iar din această piaţă se varsă apoi în faţa porţii de jos care ducea în curtea grajdurilor princiare nu departe de partea din spate a bătrânei biserici”, se precizează într-o relatare a cronicarului J. Szalárdi.
Primele săpături arheologice au fost realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea Foto Muzeul Unirii
Constructorul apeductului a fost un italian, care ar fi spus ulterior că a primit foarte puţini bani pentru lucrarea de la Alba Iulia.
”Asupra constructorului ne edificăm datorită cronicarului Georg Kraus, care amintind prezenţa unor italieni la curtea principelui Gabriel Bethlen, povesteşte soarta unuia dintre aceştia, Ioan Fontanicy veneţianul, care <fugise şi scăpase şi el în acelaşi an din Transilvania, fiindcă fusese prost plătit pentru lucrările de apă făcute la Alba Iulia, care a fost un lucru bun>. Anii evenimentelor sunt 1619-1620”, susţine istoricul Cristian Ioan Popa.
Un cronicar turc, Evlia Celebi, descria astfel prezenţa apei în Palatul Princiar: „În diferitele încăperi joase şi cu etaj se găseau bazine, rezervoare cu apă şi şipote, din care ţâşneşte apă curată, încât îl împodobeau astfel diferite feluri de lucrări de artă”
Istoria construcţiei uriaşe din Cetatea Alba Carolina
Palatul Principilor, edificiul emblematic din Cetatea Alba Carolina, şi-a trăit gloria în vremea Principatului Transilvaniei, când timp de peste 150 de ani, soarta regiunii a fost dirijată de la Alba Iulia. Invariabil, aici s-au derulat multe poveşti de dragoste între personajele importante care s-au perindat prin uriaşa clădire.
Apeductul care alimenta cu apă Palatul Principilor Foto Muzeul Unirii
Reşedinţa principilor ardeleni a constituit pe parcursul epocii centrul şi cea mai importantă scenă a vieţii politice din Transilvania. Palatul cu 250 de încăperi înregistrează cinci secole de existenţă cu modificări, refaceri şi adăugiri până în secolul XVIII. Odată cu cucerirea Transilvaniei de către austrieci, Palatul a fost transformat în cazarmă şi a rămas cu acest statut timp de 300 de ani.
În vremurile lui de glorie, adevărata înfăţişare fastuoasă a Palatului se afla în interior. În cronicile străine ale vremii, imobilul este descris ca un edificiu luxos, împodobit cu fresce şi scări de marmură, iar dormitoarele şi sălile de de audienţe sau de adunare decorate şi înzestrate cu cele mai scumpe materiale şi obiecte de preţ: tablouri, covoare, mobilier, candelabre de cristal, vase de faianţă, sfeşnice şi căni de aur şi argint.
În aceastră clădire a locuit şi Mihai Viteazul în perioada celor 10 luni cât a stat la Alba Iulia, înainte şi după realizarea primei Uniri a Ţărilor Române în anul 1599.