Şi-a înjunghiat un vecin cu cuţitul lângă inimă şi a fost condamnat la 8 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorul agresiunii a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 2 luni de închisoare

Un bărbat din municipiul Aiud, judecat pentru tentativă de omor, a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Curtea de Apel a respins, în 10 februarie, contestaţia acestuia şi a menţinut decizia anterioară a Tribunalului Alba.

Fapta a avut loc în 21 februarie 2020, bărbatul aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice într-un bar din localitate.

”În fapt, s-a reţinut că, la data de 21 februarie 2020, în jurul orelor 21:10, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice într-un local din localitatea Aiudul de Sus, inculpatul a lovit un bărbat cu un briceag în zona inimii, cauzându-i o plagă înjunghiată precordială, care necesită un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale”, se precizează în rechiztoriul Parchetului.

În vremea regimului comunist, Avram Vasile a mai comis o tentativă de omor, dar nu şi-a executat toată pedeapsa deoarece a primit o graţiere şi a ieşit mai devreme din închisoare.

La un moment dat, în timp ce persoana vătămată venea de la tejgheaua barului cu băutura comandată şi după ce în prealabil îi oferise şi inculpatului o cafea, cafea pe care acesta nu a refuzat-o, inculpatul s-a ridicat de la masă, a scos din buzunar un briceag cu lama de 85 mm lungime şi 20 mm lăţime, şi a lovit-o pe aceasta cu lama briceagului în zona inimii, cauzându-i o plagă înjunghiată precordială. Persoana vătămată a ieşit în faţa barului, iar celelalte persoane prezente au fugit în faţa barului, de frică. Persoana vătămată a aşteptat ambulanţa în faţa barului, de unde a fost preluată şi transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind internată cu diagnosticul plagă prin înjunghiere precordială, agresiune”, se mai menţionează în rechizitoriu.

Audiat în cursul urmăririi penale, agresorul a recunoscut şi regretat faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, însă a susţinut că a aplicat victimei lovitura cu briceagul întrucât îi era teamă de aceasta. ”Susţinerea inculpatului nu poate fi primită, argumentat de împrejurarea, pe de o parte că martorii audiaţi în cursul urmăririi penale şi ulterior în cursul cercetării judecătoreşti au confirmat persoana vătămată nu a adoptat vreo atitudine de natură a stârni temerea inculpatului, iar pe de altă parte, inculpatul a fost cel care a generat o stare de temere în cadrul localului”, a susţinut magistratul de la Tribunal.

Avram Vasile a primit 7 ani şi 6 luni pentru tentativă de omor calificat, 6 luni pentru portul fără drept de obiecte periculoase şi tot 6 luni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Prin contopire a rezultat pedeapsa finală de 8 ani 2 luni după gratii. Instanţa a dispus confiscarea unui cuţit tip briceag, cu lungimea de 19,5 cm, aflat la Camera de Corpuri Delicte de la grefa Tribunalului Alba. Bărbatul este în arest preventiv de la momentul reţinierii, în febraurie 2020.

 

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Înşelătorie în mediul online cu cazuri sociale fantomă. Cum profită escrocii de sensibilitatea unor români

 

Primarul din Alba Iulia la un an de la plecarea din PNL la USR: ”Nu regret nimic, a fost o decizie corectă”

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție