Sentinţă la Alba Iulia într-un dosar de omor din 2009. Suspectul, achitat pentru crimă, condamnat pentru proxenetism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

O crimă săvârşită asupra unui cioban din comuna Valea Lungă, judeţul Alba, în iunie 2009 rămâne, în continuare, nerezolvată după ce persoana trimisă în judecată a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Aurel Olimpiu Rus (26 ani) a fost condamnat, în schimb, pentru proxenetism şi act sexual cu un minor.

Ultima sentinţă în acest dosar a fost pronunţată în 29 ianuarie 2013 de Curtea de Apel Alba Iulia, care a respins apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pe motiv că fapta de omor nu a fost săvârşită de inculpat. Crima a avut loc în noaptea de 5/6 iunie 2009 în satul Mănărade, din municipiul Blaj. Un cioban a fost găsit decedat, după ce a primit mai multe lovituri cu un obiect contondent. 

La 10 luni de la crimă a fost arestat Aurel Olimpiu Rus, iar ulterior a fost trimis în judecată pentru omor, dar şi pentru proxenetism act sexual cu un minor. Ultimele fapte ale tânărului au fost descoperite de anchetatori după arestarea acestuia.

Prima sentinţă a fost pronunţată de Tribunalul Alba în iunie 2011. Judecătorii l-au achitat pentru omor, dar l-au condamnat la 11 ani de închisoare pentru celelalte două infracţiuni. În februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a redus pedepsa inculpatului la 8 ani şi 4 luni de închisoare. Dosarul a ajuns în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a hotărât trimiterea cauzei pentru a fi rejudecată la Curtea de Apel. 

La sfârşitul lunii ianuarie 2013, magistraţii Curţii de Apel au decis să menţină pedeapsa de 8 ani şi 4 luni de închisoare, aplicată pentru proxenetism şi act sexual cu un minor. În perioada următoare, cauza va ajunge din nou, în recurs, la ÎCCJ, care va pronunţa sentinţa definitivă şi irevocabilă. Aurel Olimpiu Rus este în arest preventiv de la momentul reţinerii, în mai 2010.

Mai multe pentru tine:
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Prințesa fugară Haya a reapărut în public după atâția ani de absență. A făcut valuri cu divorțul de emirul Dubaiului
Președintele Ucrainei susține că țara sa a reușit să mobilizeze peste 2 miliarde de dolari din Europa pentru a cumpăra arme din SUA
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Prințul Harry mărturisește că toată viața sa va regreta ultima discuție pe care a avut-o cu mama sa
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei