Scrisoare deschisă pentru inaugurarea traficului pe autostrada A10, între Aiud şi Turda: „Domnule ministru, câte vieţi ar putea fi salvate?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Pro Infrastructura a publicat o scrisoare deschisă adresată ministrului Transporturilor prin care îi solicită acestuia să promoveze de urgenţă în Guvern măsurile legislative necesare pentru deschiderea imediată a traficului pe cei 28 de km finalizaţi ai Autostrăzii Sebeş-Turda.

Solicitarea vine după ce ministrul Transporturilor, Lucian Şova a anunţat, miercuri, la Alba Iulia că circulaţia pe aceste loturile 3 şi 4 ar putea avea fi deschisă în luna mai. De asemenea, peste 14.400 de oameni au semnat o petiţie online în care se solicită deschiderea traficului. 

„SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOMNULUI LUCIAN ŞOVA, MINISTRUL TRANSPORTURILOR DIN ROMÂNIA

Stimate domnule ministru,

Ne bucurăm ca aţi vizitat ieri autostrada A10 între Turda şi Aiud (28 km), care stă nefolosită de la începutul anului aşteptând o soluţie birocratică pentru a fi pusă la dispoziţia cetăţenilor. Suntem cu totul de acord cu analiza dumneavoastră conform căreia s-a trecut dintr-o extremă într-alta în materie de recepţie a investiţiilor. De asemenea suntem de acord că este păcat să stăm să ne uităm la asfaltul autostrăzii nu din cauze tehnice, ci din cauza legilor strâmbe.

Nu putem fi însă de acord cu obiectivul pe care vi l-aţi asumat de a deschide autostrada abia în luna mai, din moment ce ea este circulabilă deja astăzi. Cum îi serveşte pe cetăţeni ministerul pe care-l conduceţi dacă dumneavoastră veţi ţine o autostradă închisă timp de încă două luni, după ce a stat deja închisă aproape 3 luni? Cum îi serviţi pe plătitorii de taxe dacă amânaţi darea în folosinţă a unei investiţii pentru motive care ţin pur şi simplu de încurcături legislative? Cine face legislaţia dacă nu dumneavoastră politicienii, guvernul din care faceţi parte şi majoritatea parlamentară care îl sprijină? Cetăţenii ştiu foarte bine că dacă interesele o cer, legislaţia poate fi schimbată aproape peste noapte.

Suntem de acord cu dumneavoastră că orice kilometru de autostradă este important pentru România şi vrem să vă reamintim că aceşti 28 km reprezintă aproximativ 4% din numărul de kilometri exploataţi în prezent în România. Dorim să vă supunem atenţiei faptul că o autostradă este de 5 ori mai sigură pe osie şi km parcurs decât un drum naţional de 13 m lăţime (de tip DN2) şi de aproximativ 10 ori mai sigură decât un DN obişnuit, cum este DN1 paralel cu A10.

Domnule ministru, câte vieţi ar putea fi salvate dacă aţi promova de urgenţă în Guvern măsurile legislative necesare pentru deschiderea imediată a traficului pe A10 Aiud-Turda? Câte accidente ar putea fi evitate? Domnule ministru, vă rugăm să arătaţi românilor că lucraţi pentru cetăţenii care circulă între Turda şi Aiud, şi pentru familiile lor, nu pentru funcţionarii guvernamentali care şi-au simplificat munca redactând acel regulament de recepţie aberant care împiedică recepţia acestei autostrăzi!

Vă rugam să înţelegeţi că aplicând în mod pasiv acel regulament, în loc să-l schimbaţi pentru lucrările de infrastructură de transport, promovaţi birocraţia în detrimentul cetăţenilor, având consecinţe care pot fi fatale pentru unii participanţi la trafic!

Asociaţia Pro Infrastructură”

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile