Şapte inculpaţi din gruparea cămătarilor din Sibiu arestaţi preventiv la Curtea de Apel Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte membrii ai grupării de cămătari din Sibiu reţinuţi luni seara de procurorii DIICOT Alba Iulia au fost prezentaţi marţi după-amiază judecătorilor de la Curtea de Apel cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile. Instanţa a admis propunerea procurorilor.

UPDATE: Judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia au decis arestarea preventivă pe 29 de zile a celor şapte inculpaţi prezentaţi de procurori. Este vorba despre Dumitru Damian, Constantin Cornea, Daniel Bucur Iliuţ, Florin Bogdan Jucan, Nicolae Şandru, Ioan Tanciu şi notarul Răzvan Mărginean Emilian.

Comuncatul Curţii de Apel:  Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă pentru 29 de zile a 7 inculpaţi (printre care şi un notar din Sibiu), acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şantaj, cămătărie şi spălare de bani.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ședința de judecată a început în 13.11.2012 în jurul orei 18 iar hotărârea a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia după miezul nopții.

Printre reţinuţi se află şi notarul public Răzvan Mărginean. Prezenţa notarului în rândul persoanelor reţinute este motivul pentru care competenţa judecării propunerii de arestare preventivă aparţine Curţii de Apel. Procurorii DIICOT au mai decis ca alţi cinci inculpaţi să nu poată părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Inculpaţii sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şantaj, cămătărie şi spălare de bani. Decizia judecătorilor de la Curtea de Apel este aşteptată în cursul serii de marţi, 13 noiembrie.

„Membrii grupării identificau persoanele care doreau să împrumute diferite sume de bani. Ulterior încheiau contracte notariale cu compliictate unor notari publici care susţineau activitatea membrilor grupării. În contractele de vânzare cumpărare pentru locuinţe sau terenuri erau trecute sume nereale, respectiv sumele împrumutate plus dobânzile pe care le percepeau. De la sume de 3.000 – 4.000 de euro se ajungea ca părţile vătămate să fie obligate să plătească sume de 100.000 de euro sau chiar mai mari”, a adeclarat comisarul şef Traian Berbeceanu, comandantul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia. 

Procurorii D.I.I.C.O.T. au identificat  15 parti vatamate,  pe care invinuitii le- au  împrumutat   cu  sume de bani in valuta,  pentru care au solicitat si incasat  dobânzi saptamanale/lunare de 10-50%. Pentru a-si  asigura recuperarea sumelor de bani pretinse, membrii gruparii au  obligat părţile vătămate sa constituie garanţii imobiliare. Actele erau intocmite in majoritatea cazurilor la Biroul Notarial al unuia dintre invinuiti, la solicitarea si conform indicatiilor membrilor gruparii  si cu sprijinul unei angajate din cadrul OCPI Sibiu, care asigura in mod preferential obtinerea certificatelor de carte funciara.

Notarul  public  primea  comisioane substantiale, in schimbul sprijinului acordat membrilor gruparii la inselarea partilor vatamate, cu ocazia semnarii contractelor de imprumut. Ulterior, invinuitii  exercitau violente asupra victimelor, le santajau si le amenintau,  pentru a le determina să plătească  sumele de bani si dobanzile  fixate discretionar de catre membrii gruparii. Prejudiciul cauzat prin activitatea infractionala depaseste suma de 1.000.000 Euro.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort