S-a reluat modernizarea trans-salinei, drumul spectaculos din Alba spre două sate cu 50 de locuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Utilajele continuă lucrările de asflatare a drumului de 8 km. Foto: CJ Alba

Autorităţiele din Alba continuă lucrările de reabilitare la Trans-salina, cum este cunoscut drumul care leagă localitatea Ocnişoara de satele Ciuguzel şi Odverem, din comuna Lopadea Nouă.

Lucrările presupun asfaltarea drumului, amenajarea zidurilor de sprijin din gabioane, a rigolelor, podeţelor şi şanţurilor, cât şi instalarea de parapeţi. Continuarea lucrilor au fost blocate o perioadă de timp din cauza modernizării unui pod peste râul Mureş, astfel încât autovehiculele de mare tonaj nu au putu ajunge în zonă

Drumul, cu o lungime de aproximativ 8 km, are un potenţial turistic important, întrucât, la Ocnişoara, Consiliul Judeţean Alba şi Primăria comunei Lopadea Nouă construiesc un ştrand cu o arhitectură tradiţională, având o sursă de inspiraţie etnografică locală. 

”Astfel, întreaga zonă va fi revigorată, iar cele două sate (Ocnişoara şi Odverem), care momentan au împreună sub 50 de locuitori, îşi vor recăpăta strălucirea de altă dată, Ocnişoara fiind în trecut o comună cu peste 500 de locuitori.

În prezent este în proces de elaborare studiul de fezabilitate pentru construirea ştrandului, iar, în ceea ce priveşte alimentarea cu apă în zonă, a fost elaborat deja proiectul tehnic. Totodată, la nivelul comunei Lopadea Nouă se discută reglementările urbanistice locale (PUZ-ul)”, afirmă vicepreşedintele CJ Alba, Marius Haţegan.

Ocnişoara este cunoscută pentru apele sărate de care dispune, prospecţiile geologice indicând prezenţa unui masiv de sare în subsolul regiunii, care prin eroziune a ajuns să fie vizibil la suprafaţa solului. Până la construcţia ştrandului, cei interesaţi se puteau relaxa vara la un mic lac sărat, amenajat în acest loc de către administraţia locală.

Modernizarea drumului comunal Ciuguzel – Ocnişoara – Overdem costă aproximativ 8 milioane de lei şi reprezenta, practic, salvarea celor două sate aflate pe cale de dispariţie. La Ocnişoara mai locuiesc doar 14 oameni, iar la Overdem mai sunt circa 35 de locuitori.

Populaţia a scăzut foarte mult în ultimii zeci de ani ca urmare a imposibilităţii oamenilor de a ajunge sau ieşi din aceste sate în perioadele cu ploi sau în perioada iernii. Drumul de pământ devenea practic imposibil de utilizat, iar oamenii erau blocaţi aici.

Un calcul simplu arată un cost de aproximativ 163.000 de lei (circa 32.000 de euro) pe cap de locuitor, în ceea ce priveşte investiţia în modernizarea drumului. Autorităţile spun însă că drumul va redeschide rute turistice şi va duce la dezvoltarea zone.

Vă mai recomandăm:

 

Lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeş - Turda va fi inaugurat la 1 decembrie. Ce spune fostul ministru Cătălin Drulă VIDEO

 

Un preot din Alba Iulia, diagnosticat cu COVID-19, a ţinut o slujbă, două botezuri şi o înmormântare

    

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”